Se caută vinovaţii pentru „disconfortul total”, numit deszăpezire!

0
516

Consilierii municipali şi primarul Craiovei s-au învinovăţit, în plenul de ieri, pentru modul defectuos în care a fost deszăpezit oraşul, în aceste zile. Dacă aleşii locali au avut cu ce să atace, punând la zid autorităţile cu simplu fapt că foarte multe străzi au rămas încă acoperite de zăpadă, iar utilajele nici nu au fost văzute trecând pe acolo, mai greu le-a fost autorităţile să arate că mai există şi alţi vinovaţi pentru „disconfortul total” din Craiova, cum a catalogat situaţia chiar edilul-şef al urbei.

Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a recunoscut, din start, că locuitorii oraşului au tot dreptul să fie nemulţumiţi de modul cum arată străzile din oraş, multe dintre ele pline de zăpadă, şi a catalogat toată starea de fapt drept un ”disconfort total”. De care nu este însă vinovată municipalitatea, ci natura dezlănţuită. „Disconfortul este total, dar nu este al cuiva, ci este al naturii împotriva oraşului şi a întregului judeţ. Şi, dacă suntem realişti, asupra întregului sud al ţării, care este afectat de aceste ninsori”, a spus primarul Craiovei. Genoiu a explicat apoi că nu s-a putut face mai mult din cauză că, în acest an, s-a mers pe un buget moderat pentru deszăpezire. „Avem situaţii foarte clare, din perioada anilor 2011, când sume destinate deszăpezirii au fost imputate de către Curtea de Conturi, din cauza cuantumului foarte mare. Motiv pentru care s-a ales acest echilibru”, a explicat Genoiu. În al doilea rând, autorităţile au dat vina şi pe prognozele care s-au dovedit a fi depăşite de realitate.

Desfăşurare de forţe pentru deszăpezirea uzinei Ford

În atare condiţii, primarul le-a descris consilierilor cum s-a procedat la deszăpezirea oraşului, punând accent pe desfăşurarea de forţe, dar şi pe dramatismul unor situaţii la care au trebuit să facă faţă. Cea mai grea acţiune a avut loc, luni seara, după ora 17.00, la uzina Ford, care, spun autorităţile, a fost luată pe neaşteptate fenomenele meteorologice. „Uzina şi-a închis porţile la ora 17.00, pentru că nu a fost pregătită pentru deszpezire, iar cele peste 60 de TIR-uri care urmau să intre acolo s-au adunat şi au blocat, efectiv, strada Caracal. S-a încercat devierea lor pe Centura de sud sau într-o parcare şi pe pista dezafectată ale uzinei de avioane. Am avut discuţii toată seara cu preşedintele Ford şi, prin intermediul dumnealui, s-a apelat însă la unul dintre constructorii cu care au contract şi cu ajutorul nostru, s-a intrat şi s-a făcut deszăpezirea în regim de urgenţă”, a relatat primarul Craiovei, care nu a uitat să îi informeze pe consilieri şi despre mulţumirile transmise autorităţilor din partea conducerii uzinei Ford, „pentru felul în care i-am ajutat şi coordonat în această problemă foarte complicată, care i-a depăşit la un moment dat”. O bilă albă şi-a acordat municipalitatea şi pentru faptul că nu s-au înregistrat evenimente deosebite în oraş şi că există chiar şi artere deszăpezite la negru.

Sondrio şi Delta ACM nu au tras tare la deszăpezire

Autorităţile au recunoscut, în schimb, că a existat o problemă în privinţa utilajelor pe care le-au avut la dispoziţie. Primarul a precizat că un subcontractor din partea Salubrităţii, firma Sondrio, nu şi-a respectat contractul. Societatea ar fi trebuit să asigure trei utilaje de tip Unimog, conform contractului, dar că, până la urmă, a pus la dispoziţia autorităţilor doar unul singur. O altă firmă care nu a tras tare la deszăpezire este SC Delta ACM. Potrivit lui Genoiu, societatea a licitat pentru asigurarea un minim şi a unui maxim de utilaje, iar la solicitările repetate ale municipalităţii a ales să răspundă doar cu un numărul cel mai mic de maşini. „În cursul zilei de ieri şi până astăzi, s-au mai deblocat încă 10 utilaje de la regiile şi companiile din subordinea noastră: trei buldoexcavatoare de la CAO, un buldozer, o sărăriţă şi un autogreder de la RAADPFL. La ora aceasta, se acţionează cu 50 de utilaje în Craiova”, a declarat edilul-şef al Craiovei. Cu toate acestea, acţiunea de deszăpezire s-a făcut la „optimul ei”, adică la cel mai ridicat nivel posibil. „Ştiu că nu sunt la nivelul pretenţiilor, pentru că fiecare îşi doreşte mai bine şi mai mult, dar în condiţiile în care se ţine un echilibru între cheltuielile pe care putem să le facem şi ceea ce se realizează, există un optim pe care eu consider că l-am atins în acest moment, prin efortul celor care au contribuit”, a punctat Genoiu.

Panică din cauza trotuarelor necurăţate

După expunerea primarului, consilierii PNL au început să arunce cu bulgări în cazermata celor de la prezidiu. Consilierul Adriana Ungureanu l-a luat la rost pe edil, reproşându-i faptul că a panicat cetăţenii cu ameninţările că vor fi amendaţi dacă nu îşi curăţă zăpada de pe trotuare. „Oamenii nu pot să-şi dea zăpada decât în stradă, iar, la cât ninge, iese şi mai mare debandada. După ce că este foarte multă zăpadă pe stradă, încât nu poate să treacă nici o maşină, mai vin şi ei şi aruncă. Oamenii intră în disperare că vine primăria şi le dă amendă, ori noi suntem, în primul rând, cei care nu suntem în stare să ne facem treaba şi să deszăpezim”, a spus consilierul PNL, care a propus ca, pe lângă renunţarea la amenzi, cetăţenii să fie învăţaţi să-şi cureţe porţiunea de trotuar în stil „munţişori”, pe lângă care să se poată circula. Primarul Mihail Genoiu a răspuns că nu s-a dat nimănui vreo amendă pentru deszăpezirea din faţa proprietăţii şi că nici nu se va vada. „Comunicatul dat de Poliţia Locală spune că „avem rugămintea”. Deci totul pleacă de la rugăminte, de la înţelegere, de la iniţiativa fiecăruia”, a declarat primarul, care a aruncat astfel în aer chiar măsura iniţială.

Utilaje cu un comportament ciudat

Un alt consilier PNL a ridicat problema utilajelor de deszăpezire care circulă cu lama ridicată, stârnind groază în rândul participanţilor din trafic. „De când a început să ningă, utilajele circulă cu lama ridicată şi cele care împrăştie material antiderapent. Cei care se ocupă de deszăpezire nu îşi fac treaba aşa cum ar trebui”, a taxat autorităţile consilierul Laurenţiu Diaconu. „Utilajele de care vorbiţi le-am văzut şi eu, le-a văzut foarte multă lume, dar nu sunt din cele 50 ale primăriei, sunt toate ale Companiei Naţionale de Drumuri. Am luat legătura cu ei şi le-am solicitat să nu mai circule cu lamele ridicate, când tranzitează oraşul, că ne crează şi nouă un disconfort şi foarte mulţi cetăţeni ne reproşează”, a dat, ca şi rezolvată, problema primarul Mihail Genoiu, care a recunoscut că, până acumm nu a fost prinsă nici o astfel de maşină.

Inadmisibil!, din partea PNL

Consilierul PNL, Doru Câplea, a fost cel mai înverşunat împotriva modului cum s-a deszăpezit oraşul şi puţin a lipsit să nu stârnească mânia primarului. „Este inadmisibil ca, la trei zile de la începerea ninsorii, să nu se intre absolut deloc în cartiere, iar pe arterele principale să nu se circule fluent. Foarte multă lume se plânge că nu a văzut utilajele şi maşinile de deszăpezire să arunce soluţii antiderapante pe străzi. Ce s-a întâmplat în acest an?”, s-a revoltat Doru Câplea, care a cerut apoi un răspuns scris cu toate contractele de deszăpezire aferente acestui an şi sumele alocate. „Este nevoie de transparenţă pentru ca locuitorii Craiovei să ştie cât a costat dezastrul deszăpezirii din acest an”, a mai tras o sudalmă acesta. În discuţie a intervenit şi fostul viceprimar PSD, Gheorghe Nedelescu, care s-a ocupat mai mulţi ani la rând de deszăpezirea oraşului. Acesta a spus că este greşit să se spună despre angajaţii de la Salubritate că nu şi-au făcut datoria. „Când nu te-ai ocupat niciodată de această activitate, este greu să vorbeşti. În condiţiile care au fost, nu se putea face mai mult, şi vă spune unul care a făcut această activitate şi se pricepe. Că e loc de mai bine, poate să fie, dar rugămintea mea este să respectăm aceşti oameni. Să nu spunem că nu au muncit, că nu şi-au făcut datoria”, a cerut Nedelescu. „Să îi aplaudăm, domnule Nedelescu, sau ce să facem?”, a întrebat, ironic, consilierul PNL, Marian Vasile. „Nu am luat cuvântul de dragul de a vorbi, ci în cunoştinţă de cauză. Nu vorbiţi de aceşti oameni care şi-au făcut datoria!”, a insistat Nedelescu să le ia apărarea celor de la Salubritate. „Nu vorbim de cei de la Salubritate, sunt patru firme care asigură deszăpezirea”, a completat şi Câplea.

Un consilier a fost invitat la lopată

Acesta a fost momentul în care primarul Mihail Genoiu şi-a pierdut cumpătul şi a răbufnit la adresa consilierului PNL. „Păi ce facem aici?”, s-a răţoit Genoiu la liberalul care vorbea fără permisiunea preşedintelui de şedinţă. „Vorbiţi dumneavoastră, dacă nu se poate”, i-a întors-o consilierul Câplea. Dintr-un rând mai în faţă, consilierul PSD, Lucian Dindirică, l-a invitat pe acesta să întreprindă ceva mai cu folos decât criticile: să dea cu lopata la sediul PNL, care arată înzăpezit. „Eu cred foarte mult în puterea exemplului şi, pentru că Doru Câplea, colegul nostru, nu are ce face, poate să deszăpezească partea din faţă de la sediul PNL, pentru că e plină de zăpadă”, i-a propus consilierul PSD. Primarul Mihail Genoiu l-a invitat, nici mai mult nici mai puţin, să urce pe o maşină de deszăpezire şi să dea o mână de ajutor. Genoiu s-a oferit să-l doteze chiar şi cu o staţie de emisie – recepţie: „Cea mai bună soluţie pe care o văd eu pentru nemulţumirile şi problemele tale este să te sui pe o maşină de deszăpezire. Stelică Bărăgan, (n.r. – viceprimarul Craiovei) care e aici lângă mine, s-a oferit să te însoţească pe unde vrei să mergi. Cred că aceste critici nu poţi să le faci decât în momentul când ai văzut cu ochii tăi ce înseamnă o deszăpezire. Îţi spun sincer că, având în vedere vârsta şi lucrurile pe care le văd pozitive la tine, mă aşteptam să spui: domnul primar, pot să ajut şi eu cu ceva? Pot să însoţesc şi să verific eu utilajele în traseu ? Şi îţi dau şi staţie să comunici cu ei şi ai tot dreptul, eşti consilier. Deci, hai să nu criticăm aşa!”, s-a supărat primarul. Vizibil iritat, sub pretextul că afară ninge de rupe pământul, iar el are treabă, Genoiu a pus capăt discuţiilor pe chestiunea deszăpezirii, o temă inepuizabilă care rămâne deschisă atâta timp cât iarna nu se lasă dusă.