Încă două zile de vacanţă pentru elevi

0
363

Din cauza condiţiilor meteorologice, şcolile din judeţul Dolj au avut suspendată activitatea în zilele de 26 şi 27 februarie. După  întrunirea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dolj, la sediul Prefecturii, s-a luat măsura prelungirii termenului, astfel că şi miercuri şi joi elevii vor sta acasă, orele urmând să fie recuperate.

Monica Leontina Sună

Din cauza condiţiilor meteorologice, cursurile din învăţământul preuniversitar vor fi suspendate şi în intervalul 28 februarie – 1 martie . „După întrunirea Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Dolj şi a Consiliului de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, s-a stabilit ca procesul de învăţământ să fie suspendat şi în ultima zi a lunii în curs şi în prima din Martie. Am transmis conducerilor unităţilor de învăţământ din judeţ să asigure înlăturarea zăpezii, să deblocheze căile de acces şi să folosească materialele antiderapante. De asemenea, este obligatorie monitorizarea funcţionării tuturor instalaţiilor, indiferent de sursă – curent electric, gaze, etc. În fiecare şcoală va fi prezent un personal de permanenţă, în caz de situaţii speciale legătura va fi purtată cu inspectorii şcolari şi cu reprezentantul pentru relaţii publice al instituţiei. Orele pierdute vor fi recuperate, după un plan stabilit de şcoli, aprobat în Consiliul de Administraţie al fiecăreia şi avizat de către ISJ ”, a precizat prof. Monica Leontina Sună, inspector general al Inspectoratului Şcolar General Dolj.

Procesul educaţional nu va fi afectat

 Fiind în plină perioadă de susţinere a unor examene şi concursuri şcolare, inclusiv fazele Olimpiadelor pe discipline, procesul nu va fi afectat , deoarece sunt prevăzute , legislativ, planuri de remediere. „În februarie, s-au susţinut probele de competenţe pentru susţinerea Bacalaureatului 2018. Din motive bine motivate, unii dintre candidaţi şi-au amânat examinarea. Comisia Naţională de Bacalaureat  a stabilit că aceasta va avea loc după reluarea cursurilor, iar în ceea ce priveşte Olimpiadele aşteptăm precizări din partea Ministerului Educaţiei. La disciplinele desfăşurate până acum, contestaţiile vor fi evaluate în prima zi de reîncepere a cursurilor. Despre ziua de vineri, 2 martie, nu putem vorbi, deoarece aşteptăm prognoza meteo şi, conform acesteia, pot fi adoptate alte măsuri”, a mai spus Monica Leontina Sună. O eventuală suspendare a orelor şi în cea de-a doua zi a lunii următoare nu este foarte simplă. Conform legislaţiei, o săptămână întreagă de amânare atrage şi decalarea întregului proces educaţional, inclusiv sesiunile de Evaluare Naţională pentru cls. a VIII-a şi de Bacalaureat, ceea ce poate duce la un adevărat blocaj.