Cea de-a 89-a ediţie a galei Premiilor Oscar a avut loc duminică noapte la Dolby Theatre din Los Angeles, marcând o serie de premiere, fiind primul an în care actorii de culoare au fost nominalizaţi la toate categoriile de premii acordate pentru actorie. Premiul Oscar pentru cel mai bun film a fost obţinut de “Moonlight”, regizat de Barry Jenkins. Filmul „La La Land”, nominalizat la 14 categorii, a primit Oscarul pentru regie, dar şi alte cinci premii. Warren Beatty a anunţat greşit iniţial că „La La Land” este cel mai bun film, corectându-se ulterior cu anunţul că pelicula care a obţinut titlul de cel mai bun film este „Moonlight”. La această categorie au mai fost nominalizate filmele „Arrival”, „Fences”, „Hacksaw Ridge”, „Hell or High Water”, „Hidden Figures”, „Lion”, „Manchester by the Sea” şi „La La Land”. „E un privilegiu pentru noi să prezentăm ultimul premiu al serii. Filmele pe care le onoram ne-au inspirat, ne-au adus bucurie, tristeţe sau poate chiar ne-au schimbat mentalitatea”, a spus Faye Dunaway. Ea a fost completată deWarren Beatty care a transmis un subtil mesaj politic: „Idealul nostru din politică e acelaşi cu cel din artă, să ajungem la miezul adevărului”. Premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol principal i-a revenit lui Emma Stone pentru rolul din „La La Land” Este vorba de primul Oscar şi cea de-a 2-a nominalizare pentru Emma Stone. La această categorie au mai fost nominalizate Isabelle Huppert pentru „Elle”, Ruth Negga pentru„Loving”, Natalie Portman pentru „Jackie”, Emma Stone pentru „La La Land”, Meryl Streep pentru „Florence Foster Jenkins”. Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal a fost decernat lui Casey Affleck pentru rolul din „Manchester by the Sea”. Este primul Oscar pentru Affleck şi cea de-a 2-a nominalizare din cariera actorului. Printre actorii nominalizaţi la această categorie s-au numărat Andrew Garfield, „Hacksaw Ridge”, Ryan Gosling pentru „La La Land”, Viggo Mortensen pentru „Captain Fantastic” şi Denzel Washington pentru rolul din „Fences”. Premiul Oscar pentru regie: „La La Land”, regizat de Damien Chazelle. Este vorba de cel mai tânăr regizor de la Hollywood care a primit Oscarul pentru regie. „Vă mulţumesc foarte mult. E o onoare pentru mine. Mulţumesc colegilor mei nominalizati. Vă mulţumesc pentru sursa de inspiratie pe care mi-aţi oferit-o, pentru modelul vostru”, a declarat tânărul regizor. La această categorie au mai fost nominalizaţi Denis Villeneuve, „Arrival”, Mel Gibson, Hacksaw Ridge, Kenneth Lonergan, „Manchester by the Sea”, Barry Jenkins, „Moonlight”.Lungmetrajul ”Moonlight” a câştigat premiul Oscar la categoria ”cel mai bun scenariu adaptat”. ”Manchester by the Sea” a câştigat premiul Oscar la categoria ”cel mai bun scenariu original”. Lungmetrajul ”The Salesman” a câştigat premiul Oscar la categoria ”cel mai bun film străin”. Viola Davis a câştigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol secundar. Mahershala Ali a câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar.