Nu ştim ce a avut în minte dascălul de specialitate de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova care a găsit de cuviinţă să testeze dimensiunea creativă a unor elevi din clasa a XII-a, presupuse vârfuri ale generaţiei, calificaţi la Olimpiada de limba română, prin redactarea unui referat cu iz de… delaţiune. Iată enunţul bulversant al subiectului: «Imaginează-ţi că te numeşti Luca Străjescu şi eşti personajul care colectează cotele ţăranilor pentru stat, din fragmentul extras din romanul „Moromeţii” de Marin Preda. Redactează un referat (raport scris) adresat conducerii de partid, prin care să denunţi calitatea de element duşmănos a lui Ilie Moromete, pe care ai constatat-o când ai fost să colectezi de la el cota». Te freci la ochi năucit. Dacă un inspector şcolar de specialitate n-a identificat în „Moromeţii” altceva decât „arta denunţului” – de altfel insignifiantă –, avem o problemă imensă de etică didactică. Pentru cine a lecturat „Moromeţii” lui Marin Preda şi a mai citit, cu atenţie, revenirile ulterioare ale autorului, bântuit de frământări eterne asupra operei sale – primul volum apare în 1955, al doilea în 1967 –, devine discutabil faptul că profesorul de specialitate de la ISJ Prahova a înţeles construcţia romanului prin excelenţă social, psihologia complexă a personajelor marelui scriitor şi, în egală măsură, ambiguitatea în care îl aşează pe Ilie Moromete, a cărui superioritate morală a fost – paradoxal – mult exagerată de critica literară. Şi despre care, undeva, în „Convorbiri cu Marin Preda” (Ed. Albatros) Florin Mugur spunea că nu este… Marin Preda, ci exact ceea ce scriitorul nu poate fi. Nu o transpunere, ci un ideal. Cum să înţeleagă liceenii, chiar ispitiţi de lectura romanului „Moromeţii”, „calitatea de element duşmănos a lui Ilie Moromete”, când în volumul doi, fiul său Nicolae, activistul convins de justeţea principiilor partidului, chiar dacă dezamăgit de aplicarea lor în viaţă, participă la reformarea comunistă a agriculturii. Ilie Moromete nu are probleme, în naraţiunea propriu-zisă, cu achitarea cotelor, ci cu… istoria, intrând în contra-timp cu aceasta. Fără a ieşi din standardele ideologice ale vremii, adică prezumţia de bună-credinţă şi onestitate a oficialităţilor comuniste care deţin adevărul, chiar dacă fac şi greşeli. Greşesc indivizii, dar sistemul e bun, deşi mulţi activişti sunt impostori sau corupţi. Nicolae Moromete, fiul cel mic al lui Ilie Moromete, este exclus din activul raional de partid, după o întreagă poveste, tras pe tuşă, pentru că Gheorghe, „ginerele lui Trafulică” se îneacă, încercând să scape de hăituiala comuniştilor. Se fuge, cu grâul în căruţe, de la aria de batozare, fără plata cotelor datorate pentru muncile SMT, o fac „chiaburii”, dar moara din comună are ordin să nu macine, la nimeni, fără chitanţă. Sustragerea de la achitarea cotelor agricole este discutată în şedinţele organizaţiei de partid, critica şi autocritica prinseseră rădăcini, ca şi „datu’ în gât”. Căutându-şi onorabilitatea, Nicolae ajunge în cele din urmă la fostul notar din comuna Siliştea Gumeşti, acum prim secretar al Comitetului Regional de partid Bucureşti, membru în Comitetul Central, care îi spune scârbit „toţi porcii din Siliştea ţi-au băgat la dosar câte o hârtie”. Inclusiv despre taică-său care făcuse politică liberală. Aici, şi nu în altă zonă a romanului, ne-am putea regăsi, cât de cât, în subiectul de Olimpiadă, neinspirat ales. Părerea lui Marin Preda despre ţărani nu a fost niciodată grozavă. Dimpotrivă. Era de-a dreptul revoltat, mai ales când se întreba, uşor retoric, cum e posibil ca fiii de ţărani – oameni cuminţi, curaţi, religioşi şi morali – să lucreze fără nici o ezitare în Securitate şi Miliţie, să execute întocmai şi la timp cele mai odioase ordine („Moromeţii – Ultimul capitol”, Ed. Eikon, 2013). În tableta „Imposibila întoarcere”, din volumul cu acelaşi titlu, Marin Preda relatează cum, după vizionarea la şcoala din sat a filmului „Desfăşurarea”, consăteanul său Ilie Barbu, care în afară de nume nu avea vreo legătură cu Ilie Barbu din nuvelă, ar fi declarat la Sfatul Popular, unde fusese chemat, în faţa a doi inşi veniţi de la raion: „Tovarăşi, Marin Preda a fost un prăpădit. Trăiască partidul comunist”. Despre „Moromeţii” lui Marin Preda s-a vorbit mult, criticii literari stăruind asupra prezentării inegalabilă a universului rural, altfel decât la Liviu Rebreanu, în timp ce George Călinescu, exprimându-şi nemulţumirea asupra stilului, a spus că „sălbăticeşte limba”. Nimeni până acum nu a introdus în discuţie ceea ce inspectorul de specialitate de la ISJ Prahova a găsit de cuviinţă să speculeze: o imposibilă… veridicitate.
