Prima săptămână din Postul Sfintelor Paşti, „Săptămâna duhovnicească”, a debutat ieri, după slujbele speciale săvârşite în această perioadă în sfintele lăcaşuri de rugăciune.
Părintele protosinghel Vladimir Dărângă, Eclesiarhul Catedralei mitropolitane din Craiova, a precizat că la Catedrala „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, precum şi la paraclisele mitropolitane din municipiul Craiova, slujbele religioase din prima săptămână a Postului Mare au avut loc ieri şi continuă astăzi (zile aliturgice) cu slujba Utreniei, urmată de Ceasurile 1, 3, 6, 9 şi Obedniţa. De luni până joi, inclusiv, începând cu ora 17.00, se săvârşeşte în cadrul Pavecerniţei Mari, Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. De asemenea, miercuri şi vineri, după slujbele religioase de dimineaţă, se săvârşeşte Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite. Sâmbătă dimineaţă va fi săvârşită Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur şi slujba de pomenire pentru cei adormiţi, iar în prima duminică a Sfântului şi Marelui Post va fi oficiată Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, care se săvârşeşte de zece ori în cursul anului bisericesc.
Programul liturgic special este săvârşit în această săptămână şi la Paraclisul Seminarului Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova, unde slujbele religioase specifice vor fi completate cu o serie de conferinţe duhovniceşti susţinute de profesori de la Facultatea de Teologie din Craiova. Ca în fiecare an la începutul perioadei Postului Mare, elevii seminarişti vor primi Taina Sfintei Împărtăşanii în cadrul Sfintei Liturghii.