Tsunami-ul care a făcut ravagii pe scena politică italiană se cheamă fostul comediant Beppe Grillo. Chiar dacă Pier Luigi Bersani, liderul democraţilor (PD), practică eufemismul, „ţara se găseşte într-o situaţie foarte delicată”, acesta ştie că uşor nu-i va fi să formeze un nou guvern. Cât priveşte reîntoarcerea la urne, aceasta este văzută drept catastrofală. Un acord cu liderul Mişcării Cinci Stele (M5S), care s-a afirmat ca principalul partid al ţării (25,5%), devansând toate celelalte formaţiuni politice, sau cu Partidul Poporul Libertăţii, al lui Silvio Berlusconi, şi coaliţia centristă a lui Mario Monti, care a realizat puţin peste 10 procente, pentru a conlucra, sub numele unei „alianţe naţionale” fondate pe câteva priorităţi urgente, menită să garanteze stabilitatea ţării, este în explorare. Noi alegeri ar putea avea loc peste un an, după modificarea legii electorale, considerată una „de coşmar”. Dar opţiunile sunt diferite de la unul la altul, ceea ce întreţine perplexitatea. Cum stau, de fapt, lucrurile? La Camera Deputaţilor, coaliţia de centru-stânga, în jurul Partidului Democrat (PD), al lui Pier Luigi Bersani, deţine 345 de locuri din 630 şi implicit majoritatea. Coaliţia de dreapta, condusă de Silvio Berlusconi, liderul PdL, deţine 125 de locuri (21,1%), iar Agenda Monti pentru Italia (centru-dreapta), 47 de locuri (10,5%). Mişcarea Cinci Stele a obţinut 109 locuri (25,5%). Mai complicat stau lucrurile la Senat, unde Pier Luigi Bersani contează pe 123 de locuri (31,6%), Silvio Berlusconi pe 117 (30,7%), Beppe Grillo pe 54 (23,8%), iar Mario Monti pe numai 19 locuri (9,1%). „Momentul este dramatic. Noi suntem însă conştienţi, a spus Bersani într-o conferinţă de presă. Ieşirea Italiei din zona euro ar fi un dezastru. Noi rămânem fideli Europei”. Negocierile se poartă separat cu fiecare în parte. Conform prevederilor constituţionale, preşedintele Republicii, Giorgio Napolitano, urma să-l convoace ieri pe Pier Luigi Bersani la Quirinale, după întoarcerea sa din vizita oficială întreprinsă marţi în Germania, unde a contramandat o întâlnire cu liderul SPD, provocând turbulenţe. Ceea ce trebuie avut în vedere este faptul că PD a pierdut 4 milioane de alegători în raport cu alegerile legislative din 2008, o bună parte în favoarea formaţiei lui Beppe Grillo. La Senat, centru-stânga, deşi devansează dreapta, nu este în măsură să garanteze o majoritate guvernamentală stabilă, chiar dacă şi-i apropie pe cei 18 senatori aleşi pe lista premierului de până acum, Mario Monti. O alianţă cu Grillo ar părea logică. Numai că Nichi Vendola, aliatul lui Bersani din partea extremei stângi, exclude orice mare coaliţie cu dreapta. Pe de altă parte, ex-comicul Beppe Grillo, care se afirmă ca un formidabil tribun, ar părea un pic favorabil compromisului, convins că în 6 luni „ne reîntoarcem la urne, iar votul din ultimul week-end n-a fost decât o repetiţie generală”. Berlusconi (76 de ani) se păstrează prudent şi evită a se pronunţa în privinţa viitoarelor alianţe. El ştie că o ţară inguvernabilă nu convine nimănui. Rămâne uimit de propriul scor. „Aţi văzut, noi suntem vii”. Fără să fi intrat în scenă Mario Monti, „Il Cavaliere” ar fi repurtat a şasea sa victorie electorală. Se vorbeşte şi de victimele scrutinului, una dintre ele fiind preşedintele Camerei Deputaţilor, Gianfranco Fini, mereu ales timp de 20 de ani, apoi liderul extremei-drepte, Francesco Storace, candidat la preşedinţia regiunii Latium, radicalul Ema Bonino, vicepreşedinte al Senatului, ex-magistratul anticorupţie Antonio Di Pietro, un substitut de Palermo aflat pe lista extremei stângi, Antonio Ingroia. Dar mai sunt şi alţii. M5S contează pe 165 de aleşi şi comicul reconvertit în politician şi-a axat campania pe denunţarea „elitelor” proeuropene şi a unei clase politice „corupte”, reproducând la o altă manieră discursul grecului Alexis Tsipras, liderul Syriza. Se poate vorbi deja şi de o ieşire din scenă a lui Monti, un fost premier care a eşuat, alături de preşedintele BCE, Mario Draghi, şi ministrul Finanţelor, Vittorio Grili. Italia are o datorie de 2.000 de miliarde euro, ceea ce înseamnă 127% din PIB. Se vorbeşte cu îngrijorare de găsirea a 400 de miliarde euro în 2013, aproape 20% din datoria italiană, dar deja politicienii şi-au pierdut credibilitatea dacă electoratul italian a donat mai mult de 50% din locurile senatoriale la doi bufoni, un fost artist şi un obsedat sexual, ambii cu un mesaj periculos.
