A înjunghiat un tânăr în faţa unei discoteci

0
380

Un tânăr de 19 ani din Galicea Mare a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor, după ce a înjunghiat un băileştean de 25 de ani, în faţa unei discoteci din Galicea Mare.

Poliţiştii din Giubega au fost sesizaţi de cadrele medicale ale spitalului din Băileşti, în noaptea de vineri spre sâmbătă, că a ajuns acolo un tânăr ce prezenta o plagă înjunghiată în zona abdomenului. Au fost demarate verificările şi a fost anunţat şi un procuror criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, stabilindu-se că, în noaptea respectivă, în jurul orei 01.00, în faţa clubului “Yoyo” din Galicea Mare, Alin Alexandru Bistriceanu, de 19 ani, din localitate, s-a certat cu Florin Rova de 25 de ani din Băileşti, în timpul scandalului Bistriceanu scoţând un cuţit cu care i-a aplicat lui Rova o lovitură în abdomen. Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, procuror Magda Bădescu, din raportul medico-legal preliminar a rezultat că leziunea suferită de victimă i-a pus viaţa în primejdie şi că va avea nevoie de 30 – 35 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, astfel că Bistriceanu a fost reţinut pe bază de ordonanţă emisă de procurorul de caz, iar sâmbătă după-amiază a şi fost prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a admis propunerea şi a dispus arestarea preventivă a tânărului pentru 29 de zile, pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor.