Federer şi-a păstrat titlul la Australian Open

0
374

Elveţianul Roger Federer (favorit 2) a câştigat ediţia 2018 a turneului de Mare Şlem Australian Open, trecând în finală de croatul Marin Cilic (favorit 6) în 5 seturi: 6-2, 6-7, 6-3, 3-6, 6-1, după 3 ore şi 3 minute de joc.

Federer câştigase în faţa lui Cilic şi finala de anul trecut de la Wimbledon, în 3 seturi. Elveţianul are acum 9-1 în meciurile directe, pierzând doar în semifinala din 2014 de la US Open, când Cilic (29 de ani) a şi câştigat unicul turneu de Mare Şlem din cariera sa. Croatul va urca de luni pe locul 3 ATP, cea mai bună clasare a sa.

Federer câştigase şi anul trecut la Melbourne, tot după o finală de 5 seturi, contra lui Rafael Nadal. Este al 20-lea turneu de Mare Şlem câştigat de elveţian şi al şaselea titlu la Australian Open. La 36 de ani, Federer a revenit puternic în circuit şi a câştigat 3 din ultimele 5 turnee de Mare Şlem.

4 milioane de dolari australieni a câştigat Federer, 2 milioane revenindu-i lui Cilic.

“Este o poveste frumoasă care continuă pentru mine “a spus după meci, în lacrimi, Roger Federer, care a câştigat anul acesta toate cele 11 meciuri jucate, el adjudecându-şi pentru a doua oară şi Cupa Hopman, alături de Belinda Bencic, după ce câştigase primul trofeu acum 17 ani, cu Martina Hingis.