O profesie nevalorificată la adevărata sa menire / Asistentul social comunitar, între blazare şi măreţia vieţii

0
180

În organigrama şi statele de funcţii ale mai tuturor primăriilor se găseşte o profesie, de care mulţi dintre contribuabili par să nu ştie, cea de asistent social comunitar. Titulatura este clară şi vorbeşte despre ce ar trebuie să facă o persoană angajată pe un asemenea post. Cu toate reglementările de rigoare, cum ar fi Legea nr. 446/2004 privind Statutul asistentului social, cei ce ocupă o astfel de funcţie nu fac, de cele mai multe ori, ceea ce sunt îndreptăţiţi să exercite. Şi, totul, din cauza ingerinţelor pe linie ierarhică din interiorul primăriilor. Investigaţi de APIA, când se face controlul dosarelor sociale, de CNAS ca să plătească, anual, cotizaţia de membru, şi obligaţi să lucreze cu o lege atât de ambiguă, cum e Legea 416/2001 privind venitul minim garantat, asistentul social comunitar trebuie să aibă nervii tari, mai ales că, în comunele doljene, şansa unui loc de muncă este cvasi-inexistentă, iar dacă e, rămâne la discreţia primarului!

          O profesie onorabilă, cu o aplecare firească spre rezolvarea problemelor din societate este, deja, reglementată în legislaţia naţională. Asistentul social comunitar, căci despre el este vorba, se ocupă, în principal, cu recuperarea şi integrarea psiho-socială şi profesională a persoanelor cu probleme speciale: deficienţe psihice şi/sau fizice, comportament antisocial, probleme sociale diverse. El mai desfăşoară o activitate complexă şi variată: analizează influenţa factorilor sociali asupra stării de sănătate mentală şi a comportamentului uman, acordă consultaţii privind drepturile şi obligaţiile asistaţilor, colaborează cu instituţii sau organizaţii care au obiective similare, participa la elaborarea metodelor şi tehnicilor de lucru, propune măsuri de ajutorare sau recuperare. Munca unui asistent social este aceea de a ajuta oamenii în rezolvarea problemelor legate de situaţia lor socială sau de viaţă personală. Exercitarea profesiei de asistent social este avizată de Colegiul Asistenţilor Sociali din România şi autorizată de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

Asistentul social îndeplineşte o misiune socială care are la bază valorile şi principiile fundamentale ale profesiei: justiţia socială, demnitatea şi unicitatea persoanei, integritatea persoanei, autodeterminarea, confidenţialitatea, importanţa relaţiilor interumane, furnizarea serviciilor cu competenţă şi în beneficiul clienţilor.

Condiţii stricte pentru a deveni asistent social

Profesia de asistent social poate fi exercitată de către persoana care îndeplineşte următoarele condiţii: este cetăţean român, cu domiciliul în România; este licenţiat sau absolvent al unei instituţii de învăţământ de specialitate, acreditată de stat în condiţiile legii; deţine avizul Colegiului Asistenţilor Sociali din România pentru exercitarea liberă a profesiei de asistent social; nu se găseşte în vreunul din cazurile de incompatibilitate sau nedemnitate prevăzute de statut. Exercitarea profesiei de asistent social este incompatibilă cu: persoana care nu are capacitate deplină de exerciţiu;  promovarea sau apartenenţa la o grupare scoasă în afara legii; folosirea cu bună-ştiinţă a cunoştinţelor profesionale în defavoarea clientului; desfăşurarea de activităţi de natură a aduce atingere demnităţii profesionale de asistent social sau bunelor moravuri.

Este nedemn de a exercita profesia de asistent social: cel care a fost condamnat definitiv şi irevocabil, chiar dacă a fost reabilitat, pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii în imprejurări legate de exercitarea profesiei de asistent social; precum şi cel căruia i s-a aplicat pedeapsa interdicţiei de a exercita profesia, indiferent de durată, prin hotărâre judecătorească sau disciplinară.

Dar, ce găsim pe teren!?

Percepţia majorităţii asupra profesie de asistent social comunitar este profund eronată, şi în prezent. Şi, pare să fie cauzată de gradul de maturitate socială până la care am decăzut, noi, ca întreg social. Cum mai toţi angajaţii dintr-o primărie, să zicem rurală, au de a face cu contribuabilii, de pe poziţii, prost înţelese de „superioritate”, meteahnă cu rădăcini prea vechi, ca să fie eliminată în 2-3 decenii, munca asistentului social comunitar presupune tocmai o implicare directă în sânul colectivităţii şi, nu ne ferim să spunem că, acesta din urmă este tratat diferit, cel puţin psihologic, de colegii din primărie, ce se bucură de ceva privilegii! Iarna este în plină glorie în aceste zile, or, câţi dintre locuitorii vârstnici ai Doljului au primit, pe timpul gerului cumplit, vizita asistentului social comunitar? O măsurare a tensiunii arteriale, a pulsului sau chiar o discuţie firească despre ceva concret: – Mai aveţi lemne pentru foc? Nu suntem atât de naivi să credem, că în fiecare gospodărie din lumea satului doljean, problemele de supravieţurire fizică au fost rezolvate cu bagheta magică! Realitatea e mult mai crudă şi asta o ştiu şi primarii din teritoriu.

Uneori, e nevoie de auto-motivaţie

Salariul încă mic, undeva la 1.000 de lei net, lucrul cu persoane fără studii medii măcar, localnici care preferă să trăiască din ajutoarele sociale decât să muncească sunt tot atâta argumente care îl fac pe asistentul social comunitar să experimenteze, câteodată, excursii mintale de auto-tortură şi să trăiască procese de conştiinţă bizare.

Nu sunt puţine situaţiile, când asistentul social comunitar face cu totul altceva decât trebuie. Şi, asta pentru că trebuie să accepte abuzurile şi interesele meschine ale unor şefi ierarhici. Cei ce doresc să urmeze o astfel de carieră profesională, ar fi bine să înceapă de pe acum să experimenteze viraje psihologice bruşte: renunţarea la logică, la demnitate, la consideraţie şi chiar la sentimentul de siguranţă. Pare cinic, dar, deocamdată, aici suntem, noi toţi, pe scara comportamentelor sociale. Poate că timpul va lucra spre îndreptarea lucrurilor, noua generaţie va fi mai puţin înveninată – a nu se uita prea repede violenţa de toate formele şi ura viscerală ce caracterizează lumea rurală, atunci când apare o dispută – iar o nouă viziune asupra vieţii în comunitate poate îşi va găsi locul în inimile noastre.