Întâlnire cu personaje îndrăgite din basme şi poveşti, la Ludotecă

0
406

În săptămâna 30 ianuarie – 3 februarie 2012, colectivul Secţiei pentru Copii şi Tineret al Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman” a ales pentru copartenerii din proiectul „Cărticica pentru prichindei şi copii mai măricei” tema „Personajul preferat în culoare îmbrăcat – desene”. „Micuţii de la grupele mici şi mijlocii – grădiniţă vor colora planşe cu personaje îndrăgite din basme şi poveşti, iar cei mai mari vor da frâu liber talentului şi vor desena pe această temă. Cele mai reuşite desene ne vor încânta privirile pe panourile ce vor fi expuse în Ludotecă”, a precizat Nicolaeta Traşcă, purtător de cuvânt al instituţiei. Bibliotecarii se bucură să aibă ca oaspeţi copii de la Grădiniţa nr. 23 şi Colegiul Naţional „Carol I” (30 ianuarie), Grădiniţa nr. 50 şi Şcoala nr. 12 – structură – Şcoala nr. 1 (31 ianuarie), Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” – Grădiniţă, Şcolile nr. 30 şi nr. 32 (1 februarie), Grupul şcolar Transporturi Auto, Grădiniţa nr. 51, C.N. „Carol I” (2 februarie), Grădiniţa nr. 22 „Sf. Ana” şi Şcoala nr. 24 – Grădiniţă (3 februarie).