Inspectorii ISCTR vor controla autovehiculele dacă sunt echipate de iarnă

0
546

Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR.) anunţă că inspectorii săi, în colaborare cu Poliţia Rutieră, controlează toate ieşirile/intrările în localităţile reşedintă de judeţ pentru a împiedica ieşirea autovehiculelor cu masa autorizată mai mare de 3,5 tone şi a autovechiculelor de transport pasageri cu un număr mai mare de 8+1 locuri, care nu sunt echipate corespunzător pentru iarnă.

Inspectorii ISCTR vor efectua controale la toate firmele de transport ale căror autovehicule au fost implicate în blocarea drumurilor naţionale sau care au provocat accidente rutiere. Aceştia le recomandă transportatorilor să-şi amâne deplasările dacă acestea nu sunt absolut necesare şi să nu plece la drum dacă nu au maşinile echipate corespunzător pentru iarnă (anvelope de iarnă, lanţuri, lopeţi).

ISCTR., instituţie aflată în subdordinea MTI, a preluat din 4 decembrie 2011 atribuţiile de control ale ARR, RAR şi CNADNR. ISCTR asigură la nivel naţional inspecţia şi controlul respectării reglementărilor naţionale şi internaţionale în domeniul transporturilor rutiere, privind în principal condiţiile de efectuare a activităţilor de transport rutier, a activităţilor conexe transportului rutier şi a activităţii de pregătire a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere; siguranţa transporturilor rutiere şi protecţia mediului; starea tehnică a vehiculelor rutiere; masele şi/sau dimensiunile maxime admise pe drumurile publice şi masele total maxim autorizate.