Liverpool, lider de Boxing Day

0
273

Prin prisma tradiţiei, Liverpool este favorită la titlu, după ce a devenit lider în Premier League, în urma etapei de Boxing Day. “Cormoranii” s-au impus, în deplasare, scor 2-0, cu Burnley, goluri Darwin Nunez şi Diogo Jota. Liverpool este lider cel puţin până joi, când este programat derby-ul londonez dintre Arsenal şi West Ham. Liverpool are 42 de puncte, Arsenal este pe locul secund, cu 40 de puncte.

Man United, performera all-time a etapei de Boxing Day, a revenit formidabil de la 0-2 cu Aston Villa şi s-a impus cu 3-2, goluri: Garnacho (59,71) şi Hojlund (81), respectiv McGinn (21) şi Dendoncker (26). United urcă pe locul 6, cu 31 de puncte.

Bournemouth a câştigat cu 3-0 cu Fulham, goluri. Kluivert (min. 44),Solanke (min. 62, din penalti) şi Sinisterra (min. 90+3). Newcastle a pierdut pe teren propriu, scor 1-3, cu Nottingham Forest, în primul meci al etapei, deşi a condus cu 1-0, gol Isak, însă oaspeţii au revenit prin tripla lui Chris Wood.

Clasament: 1. Liverpool 42p (19 meciuri), 2. Arsenal 40p (18m), 3. Aston Villa 39p (19m), 4. Tottenham 36p (18m), 5. Man City 34p (17m), 6. Man United 31p (19m).