A dat cu cuţitul şi a fost reţinut

0
1800

Ieri, 26 decembrie, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Giubega au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 26 de ani, din comuna Întorsura, cercetat pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în seara de 25 decembrie a.c., în urma unui conflict spontan, izbucnit pe fondul consumului de băuturi alcoolice, cel în cauză ar fi rănit în zona abdomenului, cu un obiect tăietor, un bărbat de 32 de ani, din Craiova, în timp ce aceștia se aflau pe o stradă din comuna Întorsura. Astfel, în baza probatoriului administrat în acest caz, polițiștii au reținut pentru 24 de ore tânărul de 26 de ani, acesta urmând să fie prezentat în cursul acestei zile unității de Parchet cu propunerile corespunzătoare.