Cuvântul Libertăţii – 30!

0
565

S-au împlinit ieri, 26 decembrie a.c., 30 de ani de la apariţia primului număr al cotidianului Cuvântul Libertăţii, devenit cea mai longevivă publicaţie care supravieţuieşte în formă printată celor apărute după 1989. La acest moment, care coincide cu numărul 9052 al cotidianului nostru, şi cu atât mai mult într-o asemenea zi specială, cititorilor fideli ca şi celor care au înţeles să menţină o vie flacără a ideilor şi opţiunilor acestui ziar li se cuvin toate felicitările. Colecţia de 30 de ani a ziarului oferă o frescă din vitralii a evoluţiilor şi contradicţilor trăite de lumea doljeană în acest răstimp. Nu eram nişte fanatici anti-comunismului de peşteră. Eram continuatorii, din punct de vedere juridic, ai fostului ziar “Înainte”, vedeam în comunism un fenomen istoric, iar în comunilşti -oameni care pot să se preschimbe în democraţi, ceea ce s-a şi întâmplat. Şi de aceea nu ne-a plăcut, în nici o ipostază, fundamentalismul radicalilor anti-comunişti, mai ales al celor care în anii dictaturii fuseseră muţi ca peştele, iar acum îşi probau chipul de bolşevici anti-comunişti. Cotidianul Cuvântul Libertăţii a rămas în aceşti 30 de ani  -vremuri convulsionate- implicat în toate dezbaterile publice, pe marile probleme economice, sociale, politice, culturale, de educaţie, şi, bineînţeles sportive. Au debutat în coloanele sale mulţi ziarişti, deveniţi semnături valoroase, sau voci consacrate, care se regăsesc în media doljană, fiindcă, neîndoielnic, cotidianul Cuvântul Libertăţii a fost o „şcoală” autentică, şi nimeni nu-i poate estompa din meritele avute.