Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a precizat luni, într-o conferinţă de presă, că Executivul va stabili în luna ianuarie, prin hotărâre de Guvern, structura acestui minister şi „forţa administrativă” pe care acesta o va avea în relaţia cu celelalte entităţi. Întrebat care va fi numărul autorităţilor de management care vor activa în domeniul absorbţiei fondurilor europene, Teodorovici a răspuns că o astfel de decizie va fi luată la începutul anului viitor, în urma unei analize care va ţine cont de abordarea la nivel european şi de ceea ce România doreşte să finanţeze ca priorităţi mari la nivel naţional. Până atunci, ministerul va rămâne pe structura actuală, doar partea de afaceri europene trecând în subordinea Ministerului Afacerilor Externe. Ministrul a atras atenţia că atingerea gradului de absorbţie de 50% va presupune un efort considerabil din partea tuturor entităţilor implicate în fonduri europene, ceea ce va presupune inclusiv faptul că „vom lucra într-un mod foarte intens şi intensiv, nu numai în orele de program, chiar dacă mulţi se vor supăra pe acest lucru”. Întrebat dacă are în vedere creşterea salariilor la aceste entităţi, având în vedere că, în general, un nivel de salarizare ridicat aduce performanţă crescută, ministrul a răspuns: „Pentru un anumit moment, aceasta este salarizarea posibilă”. Totuşi, el a menţionat că va avea în vedere uniformizarea salarizării în structurile din domeniul absorbţiei fondurilor europene. „Eu am o vorbă. La stat, întâi dai şi pe urmă primeşti, pentru că, totuşi, reprezintă o onoare să lucrezi la stat, să lucrezi pentru oameni, în general. Obligaţia ta ca funcţionar public este întâi să ai respect pentru banul public. Nimeni nu te-a obligat să te angajezi”, a subliniat Teodorovici. El a spus că în acest domeniu sunt angajaţi care primesc salarii foarte mari şi nu performează şi sunt oameni care au salarii foarte mici şi îşi fac foarte bine treaba. „Va trebui să schimbăm abordarea radical”, a ţinut să sublinieze ministrul pentru Fonduri Europene.
Acasă Actualitate Actualitate internă Ministerul Fondurilor Europene îşi stabileşte structura în ianuarie