Andrei Marga, preşedintele Institutului Cultural Român (ICR), spune, într-un comunicat remis sâmbătă agenţiei Mediafax, că nu a fost colaborator şi nu a dat nici un fel de note informative la Securitate. Marga menţionează în comunicat că a aflat de pe site-uri că Revista 22 publică o „ştire” în care se spune că el a dat note informative în 1977-1978, fără a fi colaborator al fostei Securităţi.
„Sunt nevoit să amintesc, din nou, că am fost ministru în patru guverne, iar vreme de nouăsprezece ani am condus Universitatea „Babeş-Bolyai”. Controlul trecutului meu a fost multiplu, repetat şi recent. Nu s-a găsit nimic compromiţător”, spune Andrei Marga, în comunicatul remis Mediafax. El precizează că, în ultimele luni, a existat „o efectivă mobilizare” pentru defăimarea numelui său, „declanşată, cum se ştie, de un consilier prezidenţial”. „La această campanie s-au ataşat tot felul de tismăneni, paladini etc., care bat câmpii cu dezinvoltură. În această toamnă, campania a continuat în legătură cu preluarea ICR şi acţiunile mele de demantelare a unei feude. Neputând să se atace ceea ce am făcut după 1989 (nici ca rector, nici ca profesor, nici ca ministru al Educaţiei naţionale, nici ca ministru de Externe sau ca autor), s-a inventat şi se inventează, după maxima «murdăreşte, că tot rămâne ceva»”, declară Andrei Marga. Acesta dă asigurări „pentru ultima oară – că nu am fost colaborator şi nu am dat nici un fel de note informative. Nimeni nu mi-a cerut să o fac. În spatele întregii campanii sunt falsificări şi manipulări de care nu am timp să mă ocup, chiar dacă ele vor să atingă diversele mele conexiuni internaţionale. Să sperăm că şi justiţia noastră va putea fi, într-o bună zi, de sine stătătoare şi va face lumină în astfel de situaţii”.
Pe de altă parte, adeverinţa postată vineri pe site-ul CNSAS consemnează că într-unul dintre dosarele din fondul arhivistic s-a regăsit un document fără titlu, datat 9.03.1977 şi redactat de către un ofiţer din cadrul Inspectoratului Judeţean Cluj serviciul III, conform căruia în luna august a fost recrutat ca informator „legătura lui WERNER”, Andrei Marga, fost bursier Humboldt, care „urmează a primi sarcini concrete pe lângă obiectiv”. Potrivit CNSAS, din documentele analizate rezultă că, în perioada 1977 – 1978, Marga „a redactat olograf note informative pe care le-a semnat cu numele conspirativ Horia”, dar „nu există un angajament semnat de titluar”. Identificarea sursei Horia în persoana lui Andrei Marga, fost bursier în RFG, redactor-şef al publicaţiei Napoca Universitară, mensual care în 1978 se tipărea la Întreprinderea Poligrafică Cluj, rezultă din coroborarea mai multor note furnizate sub acest nume conspirativ, referitoare la vizita unui grup de persoane de la televiziunea ZDF din Mainz (RFG) şi de la televiziunea din Viena, care urmau să realizeze cadre privind editarea cotidianului de limbă maghiară din oraş.