Cea de-a doua ediţie a competiţiei “Olimpiada de fotbal”, organizată de Consiliul Judeţean Dolj, încheiată cu succes

0
281

Cea de-a doua ediție a competiției „Olimpiada de fotbal“, organizată de Consiliul Județean (CJ) Dolj, prin intermediul Clubului Sportiv Județean Știința „U“ Craiova, și destinată elevilor din ciclul gimnazial, s-a încheiat duminică, 26 noiembrie,  trofeul revenind echipei de la Şcoala Gimnazială din comuna Sadova.

Turneul a angrenat, și în acest an, 108 formații reprezentative ale unităților de învățământ din județ, cărora le-au fost oferite seturi de echipament de joc și mingi de fotbal. „Toate cele șase școli care au ajuns în faza finală a «Olimpiadei de fotbal» sunt câștigătoare, fiecare dintre ele ocupând primul loc în etapele zonale. Am inițiat acest demers acum un an, suntem deja la cea de-a doua ediție și îmi doresc să transformăm această competiție într-o frumoasă tradiție. Am ales fotbalul pentru că este cel mai iubit sport, mai ales în această zonă,  care a oferit țării numeroase talente și, iată,  că nu am greșit, pentru că am văzut din partea copiilor, a profesorilor, a tuturor celor implicați multă dăruire. O să ne întâlnim în fiecare an cu școlile participante la «Olimpiada de fotbal» și poate că, de la următoarea ediție, vom reuși să le oferim echipelor câștigătoare nu doar echipamente sportive, ci și premii. M-aș bucura ca, la finalul acestei competiții sportive, mulți dintre copiii participanți să ajungă să facă performanță și să-i putem urmări jucând în Liga Națională sau, de ce nu, chiar în marile campionate ale lumii. O să continuăm, pentru elevii din clasele a VI-a și VII-a din județul Dolj, cu organizarea excursiilor la muzeele din Craiova, pentru că noi avem ce arăta, iar an de an se întâmplă lucruri noi în instituțiile noastre de cultură“, a precizat președintele Consiliului Județean Dolj,  Cosmin Vasile. „Olimpiada de fotbal“ a fost structurată în șase faze zonale, fiecare grupând câte 18 echipe. Câștigătoarele – formațiile de la Școala Gimnazială Sadova, Școala Gimnazială „Eliza Opran“ Ișalnița, Școala Gimnazială Goicea, Școala Gimnazială „Elena Farago“ Craiova, Școala Gimnazială „Constantin Gerota“ Calafat și Școala Gimnazială „Sf. Gheorghe“ Craiova – au disputat etapa finală a turneului, desfășurată duminică, 26 noiembrie,  în Sala de sport din comuna Ișalnița. În total, peste 1.500 de elevi au participat la competiție și au beneficiat, prin susținerea acordată de Consiliul Județean Dolj, de echipamente de joc.