Rezoluţie adoptată de FSLI, privind starea învăţământului românesc

0
238
 Într-o rezoluţie adoptată la sfârşitul săptămânii trecute, la Sinaia, postată pe Facebook, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) atrage atenţia asupra mai multor probleme din învăţământul preuniversitar românesc. Printre acestea se vorbeşte despre “subfinanțare cronică a sistemului de învățământ”, salariile nemotivante și impredictibilitatea în educație. Sindicatul adresează public mai multe cereri legate de salarizarea profesorilor și programele școlare către Ministerul Educației, Guvernului, Parlamentului României și partidelor politice parlamentare, potrivit documentului.

FOTO: Poznyakov/dreamstime.com

În perioada 24-26 noiembrie, la Sinaia, delegații federației, “reprezentând peste 155.000 de membri ai organizațiilor sindicale afiliate”, au organizat o conferință națională. Se aminteşte în rezoluţia FSLI despre  faptul că “învățământul românesc continuă să fie un domeniu neatractiv pentru absolvenții performanți ai învățământului superior”;  se “continuă politica de subfinanţare cronică a sistemului de învăţământ, prin alocarea anuală de fonduri iresponsabil de mici”; dar și că “școala românească este din ce în ce mai neatractivă pentru un procent mare de elevi, deoarece competenţele dobândite la absolvirea studiilor  nu le permit integrarea socio-economică”. Aspectele au fost semnalate şi în 2017. Acum, printre solicitări,  se regăsesc “aplicarea în integralitate, în regim de urgență, a prevederilor Legii – cadru nr. 153/2017 pentru toți salariații din învățământ și acordarea unei indexări suplimentare a salariilor”; “cuprinderea tuturor funcțiilor din sistemul educațional într-o singură anexă la noua lege-cadru de salarizare, astfel încât poziționarea salariaților din învățământul preuniversitar de stat în grila de salarizare să fie superioară celei actuale”;  “reformarea programelor școlare astfel încât competențele dobândite să fie corelate cu exigențele impuse de realitățile economiei românești”. FSLI mai solicită și “alocarea de fonduri de la bugetul de stat, pentru aducerea infrastructurii școlare și a dotărilor din unitățile de învățământ la standardele necesare”, alături “de elaborarea unui pachet legislativ coerent în domeniul învățământului, menit să nu fie supus unui proces de modificare și completare permanentă”.

Foto: FSLI
Foto: FSLI
Foto: FSLI