Egal echitabil între Spania şi Germania

0
255

Cel mai aşteptat meci al fazei grupelor la Mondialul din Qatar, Spania – Germania, a confirmat parţial interesul. Prima repriză a fost una destul de discretă, fără ocazii. Golurile au venit după pauză şi au fost marcate de două rezerve, deşi singurii “nouari” veritabili ai celor două echipe. Spania a deschis scorul prin Alvaro Morata, iar Fullkrug, de la Werder, golgheterul Bundesligii şi cel mai în vârstă debutant în Mannschaft, după Martin Max, a egalat. Luis Enrique a dat chix cu ultima schimbare, puștiul Balde intrând parcă pentru a facilita golul egalizator al nemților. Spania are 4 puncte în grupă şi joacă în ultima rundă cu Japonia (3p), în timp ce Germania (1p) întâlneşte Costa Rica (3p).

Spania – Germania 1-1 Au marcat: Morata 62 / Fullkrug 83.

SPANIA: Unai Simon – Carvajal, Rodri, Laporte, Jordi Alba (Balde 82) – Busquets – Gavi (N. Williams 66), Pedri – Ferran Torres (Alvaro Morata 54), Marco Asensio (Koke 66), Dani Olmo. SELECŢIONER: Luis Enrique

GERMANIA: Neuer – Kehrer (Klostermann 70), Sule, Rudiger, Raum (Schlotterbeck 87) – Goretzka, Kimmich – Gnabry (Hofmann 85), Gundogan (L. Sane 70), Musiala – T. Muller (Fullkrug 70). SELECŢIONER: Hansi Flick