Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj, în cursul zilei de sâmbătă, efectivele Biroului Rutier Craiova au organizat o acţiune pe linia prevenirii accidentelor de circulaţie generate de nerespectarea regimului legal de viteză. În urma acestor activităţi, poliţiştii au aplicat şoferilor „prinşi pe picior greşit”, în total, 59 de sancţiuni contravenţionale, din care 35 pentru depăşirea vitezei regulamentare, în timp ce 24 de sancţiuni au fost aplicate pentru constatarea altor abateri de la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Valoarea sancţiunilor aplicate a depăşit 9.450 de lei, fiind, de asemenea, retras un certificat de înmatriculare.