SUA: A doua noapte de proteste la Ferguson şi în multe alte oraşe

0
369

Orăşelul american Ferguson s-a confruntat cu o a doua noapte agitată, ca reacţie la exonerarea poliţistului care a împuşcat mortal un tânăr de culoare, în timp ce numeroase manifestaţii de protest au avut loc în mai multe oraşe din SUA, relatează AFP. „Am ieşit pentru a-i susţine pe Michael Brown şi familia sa şi pentru a se face dreptate”, a spus Michael Jackson, de 48 de ani, un locuitor din împrejurimile orăşelului Ferguson (statul Missouri, în centrul SUA), unde Brown, în vârstă de 18 ani, a fost ucis de un poliţist alb la 9 august. Marţi seară, în această mică suburbie cu 21.000 de locuitori a oraşului St. Louis, au fost desfăşuraţi 2.200 de militari ai Gărzii Naţionale, de trei ori mai mulţi decât luni, pentru a preveni noi acţiuni de incendiere şi distrugere. În faţa sediului poliţiei, forţe speciale, ajutate de militari ai Gărzii Naţionale echipaţi cu bastoane şi scuturi, au ţinut piept unei mulţimi de circa 100 de persoane, care afişau pancarte pe care se putea citi: „Nu ne veţi face să tăcem”. Mulţimea s-a repliat spre un hotel din oraş, unde o maşină de patrulare a fost incendiată şi unde poliţiştii au lansat gaze lacrimogene pentru a-i dispersa pe manifestanţi. Poliţia a arestat 44 de persoane în noaptea de marţi spre miercuri, după ce cu o noapte înainte arestase 61 de protestatari. La St. Louis, o maşină a poliţiei a fost incendiată marţi noapte de manifestanţi, iar autorităţile au declarat adunarea „ilegală”, ameninţând că vor aresta protestatari şi jurnalişti.

După trei luni de deliberări, un mare juriu a concluzionat, luni, că poliţistul Darren Wilson a acţionat în legitimă apărare atunci când a tras 12 focuri de armă în direcţia lui Michael Brown, care l-a lovit întâi în faţă, după care a fugit. Avocatul victimei a deplâns că „în întreaga Americă, la New York, Los Angeles, în California, la Cleveland, tineri de culoare sunt ucişi de poliţişti”. Şi la New York, mai mulţi manifestanţi au fost reţinuţi marţi seară. „La închisoare cu poliţiştii criminali”, „Cerem să se facă justiţie pentru Ferguson”, „Mâinile sus, nu trageţi”, „Vieţile persoanelor de culoare contează”, „Stop violenţelor poliţiştilor” se putea citi pe pancartele manifestanţilor care au ieşit pe străzi în întreaga ţară, la Boston, Philadelphia sau Nashville. Potrivit CNN, ar fi avut loc manifestaţii în 170 de oraşe americane. Majoritatea au fost paşnice, însă unele au însemnat şi blocarea unor şosele, cum s-a întâmplat la Los Angeles sau Oakland, pe Coasta de Vest. Într-o primă apariţie după uciderea lui Michael Brown, poliţistul Darren Wilson a declarat, marţi, la postul de televiziune ABC, că are „conştiinţa curată” şi că ar fi reacţionat la fel şi cu un tânăr alb. El a explicat că s-a temut să nu fie ucis, crezând că tânărul de 18 ani era pe cale de a-i lua arma pentru a trage asupra sa. „S-a îndreptat înspre mine, urma să mă ucidă”, a spus poliţistul.