Renato Usatîi: „Eu astăzi sunt prizonierul Moscovei”

0
176

Controversatul om de afaceri Renato Usatîi recunoaşte, într-o discuţie interceptată cu o cameră ascunsă, că are legături directe cu FSB-ul rusesc şi la comanda acestuia s-a implicat în campania electorală din Republica Moldova.  Înregistrarea a fost postată ieri şi a făcut ocolul Europei. Ea poate fi vizionată pe youtube la adresa https://www.youtube.com/watch?v=PDeGKs4yfvM#t=141. «Cum m-au găsit pe mine şi băieţii de la FSB, şi ăştia de la Kremlin, adică: „avem nevoie de cineva care cunoaşte tema Republicii Moldova, dar încă având calitatea de moldovean care cunoaşte”, înţelegi», se destăinuieşte Usatîi interlocutorului său. În timpul discuţiei, cel care este liderului Partidului „Patria” recunoaşte că este „prizonierul Moscovei”, pentru că, dacă nu va îndeplini comanda Kremlinului, ar putea rămâne fără businessul profitabil de la Căile Ferate pe care îl are în Rusia.

Partidul „Patria” a fost exclus

Totuşi, deşi recunoaşte că este „prizonierul” serviciilor secrete ruseşti, Usatîi afirmă că a pus condiţia din start să nu semneze nicio notă care să fie făcută publică „atunci când ajung prim-ministru”. După apariţia filmuleţului, Renato Usatîi livrează pe piaţa media o altă poveste, spunând că nu are nicio legătură cu FSB-ul rusesc şi că şi-a dat seama că cel cu care a purtat această discuţie era reprezentantul serviciilor speciale occidentale, de aceea a inventat o istorie „credibilă” pentru a-l descoase.

Usatîi este născut la Făleşti, într-o familie de profesori, tatăl său fiind director de şcoală. A lucrat inginer-şef pentru vagoanele-restaurant la Calea Ferată din Moldova, iar în 2004, după un conflict cu ex-directorul întreprinderii, Miron Gagauz, s-a stabilit la Moscova. Biografia sa de mai departe rămâne o enigmă. Se cunoaşte doar că în Rusia s-a apropiat de cercuri influente şi că are afaceri foarte profitabile. Comisia Electorală Centrală a votat aseară excluderea Partidului Patria și a lui Renato Usatîi din cursa electorală, solicitând Curţii de Apel anularea hotărârii sale din 13 octombrie, care prevedea înregistrarea Partidului Patria la alegerile parlamentare din 30 noiembrie. În acelaşi timp CEC-ul a votat și încasarea în folosul statului a sumelor de bani încasate fraudulos de Usatîi. Astăzi se va judeca contestaţia la Curtea de Apel.