Ponta: Vor fi negocieri dificile cu CE, BM şi FMI, dar se poate ajunge la un buget echilibrat

0
384

Premierul Victor Ponta a precizat, ieri, că în şedinţa CSAT de marţi au fost aprobate de principiu bugetele MApN, MAI, SRI şi SIE, urmând ca acordul final să fie dat când vor fi disponibile toate cifrele. “Vreau să fac o precizare, pentru că nu a fost foarte clar ieri, că nu s-au aprobat bugetele pentru instituţiile care privesc securitatea naţională. S-au aprobat de principiu, urmând să se facă procedura odată cu bugetul mare. Există acordul de principiu al CSAT, însă, evident, când avem cifrele finalizate cu partenerii noştri internaţionali, atunci facem toate procedurile care ţin inclusiv de instituţiile de siguranţă naţională”, a spus Ponta în şedinţa de guvern, în faţa presei. Pe de altă parte, prim-ministrul a explicat că în 2015 nu va creşte nici o taxă şi nici un impozit, “accizele rămân exact cum au fost în 2014. Scăderea CAS-ului, indexarea pensiilor şi ceea ce deja am negociat şi adoptat pe Sănătate şi Educaţie (n.r. – sunt incluse în bugetul pe 2015)”. O altă precizare pe care a făcut-o Victor Ponta a fost cu privire la preţul gazelor, cerându-le miniştrilor, în şedinţa de guvern, să lămurească orice zvon cu privire la acest subiect. “Nu se creşte nici preţul la gaze către populaţie, nici la CET-uri. Vă rog pe toţi miniştrii să ieşiţi imediat când apar astfel de zvonuri şi să le lămuriţi”, a subliniat premierul. Acesta a reiterat că proiectul de buget pentru 2015 urmează să fie adoptat în şedinţa de guvern din 10 decembrie şi a susţinut că se poate ajunge la un buget “echilibrat” pentru anul viitor, având în vedere creşterea economică şi încasările bugetare. “Vă rog pe toţi să lucraţi cu reprezentanţii Ministerului de Finanţe-Buget, pentru ca săptămâna viitoare, când se află aici cei de la misiunea tehnică, de la Comisia Europeană, Banca Mondială, FMI, să putem să finalizăm proiectul de buget şi în şedinţa din 10 (decembrie — n.r.) să-l adoptăm, să-l trimitem către Parlament. (…) Vor fi negocieri dificile, însă, în acest moment, pe baza creşterii economice şi a încasărilor bugetare şi a modului în care, până la urmă, fiecare dintre dumneavoastră v-aţi făcut treaba, putem să avem un buget echilibrat în 2015 pe aceste principii”, a declarat premierul. În final, Ponta a avut o nouă rugăminte către Ministerul Finanţelor, „să finalizăm propunerile de investiţii. Sunt mai bine de 300 de milioane de euro, investiţii de infrastructură de creştere a competitivităţii. Vreau să fim eficienţi în promovarea proiectelor de interes european.