Preşedintele PDL Dolj, Marian Jean Marinescu: „La Prefectura Dolj nu se respectă legea”

0
964

La Prefectura Dolj nu se respectă legea. Aceasta este concluzia la care a ajuns europarlamentarul Marian Jean Marinescu după ce a constatat că pe lista preşedinţilor secţiilor de votare sunt aceleaşi persoane pe numele cărora s-au depus plângeri penale la alegerile locale şi la referendumul de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu.  

Marian Jean Marinescu

„S-a întâmplat acelaşi lucru ca la alegerile locale şi referendum. Preşedinţii secţiilor de votare trebuie să fie cât mai mulţi de la USL. De ce? Pentru că trebuie să fure cât mai mult aşa cum s-a întâmplat şi la referendum. Am solicitat să se refacă tragerea la sorţi, am făcut două contestaţii la Biroul Electoral Judeţean Dolj, am făcut întâmpinări şi vom face şi la Parchet pentru domnul prefect, pentru că nu mi se pare normal ce se întâmplă. Sâmbătă a fost tragerea la sorţi pentru preşedinţii şi vicepreşedinţii secţiilor de votare, tragere la sorţi înseamnă că ai mai mulţi decât cei care ar trebui. Ne-am obişnuit cu activitatea Prefecturii Dolj, nu mai este nicio noutate că Prefectura Dolj nu respectă legea. Ar trebui să aibă un respect pentru lege.”, a declarat Marian Jean Marinescu.

600 de CNP-uri greşite

 Preşedintele PDL Dolj a spus că a primit de la Evidenţa Populaţiei o adresă oficială unde apar pe listele suplimentare 600 de cetăţeni cu CNP-uri eronate. „Ori nu te duce mintea să scri un CNP corect ori o faci cu rea intenţie. Le-am făcut plângere penală la o parte dintre aceştia. Să faci plângeri împotriva unor oameni nu este o plăcere şi o spun cu sinceritate îmi este foarte greu că trebuie să ajungem aici, dar nu se mai poate…”, a spus Marinescu, referindu-se la preşedinţii secţiilor de votare.  La rândul său, prefectul în funcţie, Marius Deca arată cu degetul către fostul prefect de Dolj, Elena Costea şi susţine că la data învestirii sale în această funcţie, listele cu nominalizările pentru funcţia de preşedinte şi locţiitor al secţiilor de votare din judeţul Dolj fuseseră deja întocmite.

La Vela s-a dat cu pumnul

Preşedintele PDL Dolj a mai spus în cadrul conferinţei de presă organizată ieri, la sediul Organizaţiei Judeţene că echipa ARD de campanie a fost ameninţată la Vela chiar de primarul în funcţie care le-a interzis unor tineri să mai facă campanie în această localitate, recurgând sub privirile poliţiştilor chiar la acte de violenţă. “La Vela, echipa noastră de campanie a fost ameninţată, poliţia a fost de faţă şi aş vrea să ştiu ce se întâmplă, ce măsuri s-au luat. Primarul era însoţit de vreo 30 de persoane cu chef de ceartă. Aş fi vrut să văd de la conducerea USL o poziţie, să-i înveţe cum să se comporte. Poliţia ar trebui să aibă o concluzie, mai ales că s-a apelat la 112 făcută de oamenii noştri”, a mai menţionat Marian Jean Marinescu, preşedinte PDL Dolj.