Primarul din Coţofenii din Dos este unul dintre cei mai respectaţi edili ai judeţului. Aflat la al treilea mandat ca primar, plus unul de viceprimar, între 2000 şi 2004, ing. Vasile Preduca este un om care s-a implicat cu adevărat în viaţa comunităţii. După cum el însuşi recunoaşte, a găsit în permanenţă sprijin în Petre Petrescu, alături de care a putut forma o echipă redutabilă. De aceea, primarul Vasile Preduca, alături de câteva zeci de susţinători USL, au mers, luni, din poartă în poartă, pentru a vorbi cu locuitorii comunei şi pentru a le aminti că singura şansă pentru România este ca pe 9 decembrie să meargă la vot şi să aleagă candidaţii USL, Petre Petrescu deputat şi Florea Voinea senator.
Vasile Preduca – Petre Petrescu au materializat proiecte importante
„Cele mai importante realizări sunt cele pe care populaţia le-a identificat, iar echipa primar Vasile Preduca – deputat Petre Petrescu le-a materializat. Aş enumera aici alimentarea cu apă din satul Coţofenii din Dos, plus proiectul în curs de realizare pentru alimentare cu apă a satului Mihăiţa – şi vorbim aici de apă potabilă, din conducta de la Izvarna. Deasemenea, am construit o şcoală în Mihăiţa, pe programul RICOP, iar şcolile din cele trei sate, Coţofeni, Potmelţu şi Mihăiţa au fost modernizate pe fonduri PHARE. Am modernizat Primăria, am modernizat Căminul Cultural… Am prins, pe programul de Dezvoltare Rurală, modernizarea a 29 de străzi, în lungime totală de 11 kilometri, drumuri care au fost transformate din uliţe de pământ în străzi comunale pietruite. Am aprovizionat comuna cu materiale necesare pentru prevenirea inundaţiilor, având în vedere că s-a realizat digul de apărare în zona lacului de acumulare Işalniţa, o lucrare susţinută de Direcţia Apelor Jiu, în valoare de circa 40 de miliarde de lei vechi, unde noi am venit cu terenul necesar pentru dig şi cu pământul pentru înălţarea digului. Să nu uităm biserica nou construită din satul Potmelţu, a cărei pictură e în curs de realizare, precum şi pictura bisericii din Coţofenii din Dos. Pe parte de sănătate, am preluat dispensarul din domeniul public în domeniul privat, l-am modernizat şi acum avem un proiect de extindere. Dorim să asigurăm un serviciu de permanenţă şi cred că în anul 2013 vom finaliza investiţia”, spune primarul Vasile Preduca.
”Am realizat împreună investiţia de alimentare cu apă şi canalizare în satul Mihăiţa”
Pentru toate aceste investiţii, edilul a găsit în permanenţă sprijin în Petre Petrescu, unul dintre primii oameni care au înţeles potenţialul comunei. „Pe domnul Petre Petrescu îl consider un susţinător de bază al dezvoltării comunei Coţofenii din Dos. Am avut plăcerea să-l cunosc dinainte de a fi deputat, am apelat la dumnealui ştiind că este un economist deosebit, şi ca atare am apelat la cunoştinţele dânsului în ceea ce a însemnat întocmirea bugetelor locale şi aşa am reuşit să facem bugete locale funcţionale şi bine structurate. Dumnealui ne-a ajutat şi a intervenit personal în realizarea majorităţii proiectelor, fie că vorbim de modernizarea străzilor, de construcţia sau modernizarea şcolilor, de toate celelalte. Şi pe viitor ne bazăm pe sprijinul domniei sale, după ce USL va câştiga alegerile. Am realizat împreună investiţia de alimentare cu apă şi canalizare în satul Mihăiţa, precum şi modernizarea comunei prin asfaltare. Şi să nu uităm o parte importantă: dumnealui s-a implicat în dezvoltarea agriculturii în zonă. Dumnealui a reuşit să pună în valoarea terenuri greu accesibile, terenuri aproape abandonate, iar cetăţenii care primesc arendă sunt acum foarte mulţumiţi”, ne-a povestit Vasile Preduca.
”Şi domnul Voinea, ca şi domnul Petrescu, cunoaşte bine problemele din mediul rural”
Florea Voinea, candidat al USL pentru Senatul României în Colegiul 3 Filiaşi-Cetate, este de asemenea apreciat de primarul comunei. „Ne bucurăm că domnul Florea Voinea a revenit în zonă, aşteptăm ca şi dumnealui să intre în echipa noastră. Avem nevoie de această echipă senator – deputat, să fim bine reprezentaţi în Parlament. Şi domnul Voinea, ca şi domnul Petrescu, cunoaşte bine problemele din mediul rural, fiind la origine doljean, născut la Maglavit. Parlamentarii noştri ne pot ajuta să rezolvăm problemele directe ale ţăranului român: problema terenului, problema finanţării, problema irigării, problema cadastrului, problema preluării producţiei, problema pensionării în mediul rural. Prin proiecte de lege se poate face ceva pentru aceşti oameni, primarul nu poate face minuni”. Şi relaţiile primarului cu Consiliul Judeţean şi cu Preşedintele Ion Prioteasa sunt foarte bune: „Există o colaborare foarte bună între primăria Coţofenii din Dos şi Consiliul Judeţean. Atât drumul principal 606A, cât şi culoarul Jiului sunt administrate de Consiliul Judeţean. Investiţiile trebuie susţinute, pentru a se putea dezvolta o zonă turistică în această parte a judeţului”, afirmă primarul comunei Coţofenii din Dos.
”Avem încredere deplină în domnul deputat Petre Petrescu şi în viitorul senator Florea Voinea”
Afirmaţiile primarului Vasile Preduca sunt confirmate de viceprimarul Constantin Buzatu: „Problemele cetăţenilor din comună sunt diverse. Pe de o parte, sunt pensionarii, cu pensiile tăiate de guvernele trecute, şi ne bucurăm că Guvernul Ponta a reuşit să le dea o parte din banii înapoi. Apoi avem, foarte gravă, problema locurilor de muncă pentru tineret. Nu vom rezista dacă tineretul pleacă la cules de căpşuni, iar apoi se întoarce în ţară şi, negăsind de muncă, vine să ceară ajutor social de la primărie. Aceste lucruri ar putea fi rezolvate de un nou Guvern USL, susţinut masiv în Parlament, după alegerile din 9 decembrie. Şi de aceea avem încredere deplină în domnul deputat Petre Petrescu şi în viitorul senator Florea Voinea. Ne-am propus să obţinem un scor de minim 70 la alegeri!”.
”Petre Petrescu e un om serios, care s-a ţinut în permanenţă de cuvânt”
Locuitorii comunei sunt şi ei alături de USL. „Am fost profesor, după care m-am retras la casa părintească. Pentru mine, cea mai importantă problemă ar fi comasarea terenurilor agricole. Oamenii trebuie să înţeleagă că numai aşa pot face agricultură eficientă şi să nu se teamă de comasare. Pe plan local, ca fost profesor de educaţie fizică, mi-ar plăcea să se creeze o echipă de fotbal în Coţofenii din Dos, pentru că această comună are potenţial. Oricum, am fost mereu un susţinător al PSD şi voi fi şi acum, la alegerile din 9 decembrie”, a declarat Dragoş Onilă, pensionar.
„Suntem mulţumiţi de primar şi de domnul Petre Petrescu, un om de bază pentru comuna noastră. Domnul Petre Petrescu e un om serios, care s-a ţinut în permanenţă de cuvânt. Desigur că îl vom vota”, ne-a spus Constantin Băluţă, locuitor al comunei Coţofenii din Dos.