Card de sănătate pentru toţi asiguraţii, de anul viitor

0
442

Pregătirile pentru introducerea cardului naţional de sănătate sunt pe ultima sută de metri, astfel încât din 2013 toate persoanele asigurate din România să intre, gratuit, în posesia acestui act medical. Potrivit specialiştilor, noul document informatic are menirea de a simplifica şi eficientiza accesul românilor la asistenţa medicală.

Cu ajutorul cardului de sănătate pacienţii îşi vor putea demonstra calitatea de asigurat atunci când vor merge la medicul de familie, la spital sau la farmacii. Cardul va conţine informaţii precum numele şi prenumele asiguratului, codul unic de înregistrare în sistemul asigurărilor de sănătate, numărul de identificare al cardului şi data expirării.

Potrivit normelor stabilite de autorităţile sanitare, acesta va fi valabil 5 ani şi va costa doi euro, urmând ca aceste costuri să fie suportate în totalitate de Ministerul Sănătăţii. În prezent se află în desfăşurare un program-pilot, arădenii fiind primii români care beneficiază de cardul de sănătate, urmând ca de anul viitor, în funcţie de rezultatele obţinute, sistemul să poată fi introdus, la nivel naţional.

Elemente de securitate împotriva falsificării

La sfârşitul săptămânii trecute, sistemul informatic al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), precum şi cel de eliberare şi prescripţie a reţetelor electronice au fost oprite tocmai pentru a permite punerea la punct a ultimelor detalii tehnice. CNAS a desfăşurat în această perioadă activităţi de instalare necesare pregătirii intrării în funcţiune a Sistemului Informatic al Cardului Naţional de Asigurări Sociale de Sănătate.

Cardul de sănătate va avea elemente de securitate speciale împotriva falsificării şi contrafacerii. Însă, în situaţia în care asiguratul va pierde cardul de sănătate, îl va deteriora sau îi va fi furat, acesta va suporta costurile. În termen de 15 zile calendaristice de la producerea uneia dintre aceste situaţii, titularul sau, după caz, reprezentantul legal ori împuternicitul acestuia este obligat să solicite prin intermediul casei de asigurări de sănătate eliberarea unui nou card naţional.

Pe de altă parte furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate au obligaţia de a acorda asistenţă medicală titularilor de card naţional în condiţiile prevăzute de contractul-cadru şi de normele metodologice de aplicare a acestuia.

Documentul va conţine informaţii vitale ale pacientului

Între avantajele noului sistem, reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate Dolj subliniază creşterea accesibilităţii şi eficienţei serviciilor medicale oferite prin sistemul de asigurări sociale de sănătate. Acest lucru se va realiza prin trecerea de la modalitatea de dovedire a calităţii de asigurat prin documente justificative, la modalitatea de dovedire a acestei calităţi prin intermediul cardului CEAS. Un alt beneficiu adus este identificarea unică a pacientului care solicită servicii medicale, dar şi accesul medicului la informaţiile vitale ale pacientului în caz de urgenţă. Trebuie spus faptul că documentul informatic va conţine date esenţiale cum ar fi grupa de sânge, alergiile, bolile cronice, dar şi persoanele de contact.

Cardul de sănătate se ridică de la medicul de familie

Asiguraţii vor putea să îşi ridice cardul naţional de la medicul de familie. Cu ocazia primei vizite la cabinetul acestuia, pacientul este solicitat să schimbe codul PIN implicit, după care cardul este activat. După activarea documentului informatic, posesorul acestuia, poate completa un acord de inscripţionare a datelor medicale proprii pe cardul naţional (grupa sanguină şi Rh-ul, bolile cu risc vital, bolile cronice, acordul pentru statutul de donator de organe). Medicii de familie completează informaţiile de pe card cu datele medicale vitale ale pacientului, în prezenţa acestuia. Actualizarea datelor se face întotdeauna cu acordul pacientului, fiind prevazută completarea de către acesta a unei declaraţii, care este arhivată apoi în sistem. Numai medicii de familie pot inscripţiona date pe cardul naţional al asiguratului, ceilalţi furnizori de servicii medicale pot doar vizualiza informaţiile înscrise pe card. Pentru a beneficia de servicii medicale decontate din Fondul Naţional Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate, asiguratul va trebui să îşi prezinte cardul naţional şi să folosească codul PIN al acestuia.