Ultimele 48 de ore: amenzi de 100.000 de lei, aplicate de “rutierii” doljeni şi un bărbat prin băut la volan, chiar de ziua lui

0
393

În ultimele 48 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au continuat acțiunile pentru siguranţa traficului rutier şi prevenirea accidentelor de circulaţie. Cu această ocazie, au fost folosite aparatele radar, aparatele etilotest şi aparatele drugtest, pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau aleg să conducă vehicule sub influenţa alcoolului sau a substanţelor interzise. În cadrul activităţilor desfăşurate, polițiștii au aplicat peste 370 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 100.000 de lei.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 37 de conducători auto. “Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice şapte autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale celor şapte autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate”, a precizat Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj . În ziua de 26 octombrie a.c., ora 23.35, polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Filiași au depistat un bărbat, de 58 de ani, din municipiul Filiași, în timp ce conducea un autoturism pe strada “Paltinului”, din localitate, având o concentrație de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, urmând a fi dispuse măsuri legale. Bărbatul a fost depistat de polițiști chiar în ziua în care îşi aniversa atât ziua de naștere, cât dar și onomastica.