Polițiști din cadrul Secţiei 3 Poliţie Craiova au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr în vârstă de 28 de ani, din municipiul Craiova, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de tâlhărie, furt calificat şi distrugere.
Acesta este bănuit că, în perioada septembrie-octombrie a.c., ar fi distrus, prin tăiere, anvelopele de la mai multe autoturisme parcate şi ar fi sustras mai multe bunuri, din două dintre acestea. Totodată, din cercetări s-a stabilit că acesta ar fi smuls bijuteriile de la gâtul unei femei, în cursul zilei de 05 mai 2020, faptă reclamată ca fiind comisă de autor necunoscut. “Ieri, 26 octombrie, în urma unor activităţi informativ-operative, desfăşurate de poliţişti, tânărul a fost prins în municipiul Craiova, fiind condus la audieri. În baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe acesta, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie, furt calificat şi distrugere, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. În cursul acestei zile, persoana reținută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea luării unei măsuri preventive”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj .