Controversa provocată de aducerea unui veteran ucrainian, Yaroslav Hunka (98 ani) care a luptat de partea naziştilor în timpul celui de al doilea război mondial, servind în divizia nazistă SS Galicia, cu ocazia prezenţei preşedintelui Volodimir Zelenski în Parlamentul canadian, a luat sfârşit. „Cu inimă grea mă ridic să informez pe membrii Parlamentului cu privire la demisia mea din funcţia de preşedinte al Camerei Comunelor”, a spus Anthony Rota, recunoscând cu regret greşala sa. De fapt, toate partidele i-au cerut demisia, inclusiv liderii liberalilor, partidul premierului Justin Trudeau. „Ceea ce s-a întâmplat vineri este complet inacceptabil, a declarat ministrul canadian de Externe, Melania Joly. A fost o ruşine pentru Cameră şi canadieni”. Witold Dzielski, ambasadorul Poloniei în Canada, a declarat că ţara sa nu va tolera glorificarea criminalilor nazişti. „Parlamentul canadian l-a omagiat pe un nazist responsabil de uciderea a mii de polonezi şi evrei”. La rândul său premierul canadian Justin Trudeau a calificat inacceptabil şi jenant faptul că un militar ucrainian care a luptat alături de nazişti a primit ovaţii în picioare în Parlament în timpul vizitei preşedintelui Zelenski.
Rota a fost acarul Paun! principalul vinovat e papagalul de Trudeau care este influentat de nepoata unui alt nazist ucrainean. E vorba de ministrul de finante si vice-prim ministru Christia Freeland. Sa nu uitam gafa lui Justinel cand s-a preumblat prin India, in 2018, si a fost un alt invitat in delegatia lui. Era vorba de un extremist sikh ,Jaspal Atwal(asta a incerct in 1986, in vancouver, sa asasineze un ministru indianl). Gasca de incompetenti ai lui Trudeau s-a batut cu pumnul in piept ,,ca au descoperit eroarea”! dar a fost prea tarziu. Atwal ,,s-a tras in poza” cu priculiciul deTsarudeau si cu sotia sa (de care Justinel s-a despartit anul asta !).In plus, a facut atatea gafe in cariera lui politica , incat doamna Dancila, alde catu, Orban s, Ciuca si alti comici vestiti ai guvernelor Romaniei sunt clasa ti mult mai jos decat ,,pemeul” canadian! Cititi in ,,Journal de Montréal” din 11 iulie 2017 vreo 8 gafe, in ,,L,Actualité” din 19 septembrie 2019 ori alte surse de stiri canadiene ! Rota a avut totusi tarie de caracter sa paraseasca presedentia Camerei Comnelor! Pe Trudeau ,canadienii care se vor prezenta la vot la alegerile viitoare ,il pot ,,debarca”! Daca nu sunt ,,masinatiuni”!).
Comments are closed.