„Maria Tănase – un simbol peren”, expoziție la Casa Băniei

0
440

Muzeul Olteniei – Secţia de Etnografie (Casa Băniei) şi Secția de Științele Naturii vernisează vineri, 28 septembrie 2018, ora 11.00, expoziţia „Maria Tănase – un simbol peren”, proiect menit să pună în valoare, prin documente şi piese de colecţie, fragmente din viaţa artistei rămasă în conştiinţa colectivă ca Pasărea măiastră și Regina cântecului românesc.

Craiovenii vor avea şansa să vadă de la obiecte care i-au aparţinut Mariei Tănase, până la fotografii, scrisori, documente personale, tablouri, precum şi schițe ale costumelor de scenă ce au aparținut cântăreței. Expunerea va fi întregită de ateliere de creație, destinate copiilor, care vor consta în confecționarea unor obiecte surpriză din carton, flori artificiale, panglici tricolore, având ca sursă de inspirație diferite modele preluate de pe costumele de scenă ale artistei.

Expoziţia „Maria Tănase – un simbol peren” va rămâne deschisă la Casa Băniei până în decembrie 2018.

«Întreaga colecţie Maria Tănase de la Muzeul Olteniei cuprinde 1.300 de documente, fotografii, scrisori, tablouri, alte obiecte personale: certificatele de naştere şi de căsătorie, cartea de muncă, legitimaţiile şi atestatele, testamentul artistei, aproape 300 de fotografii ce surprind diverse ipostaze din viaţa artistei: în intimitate lângă o ceaşcă de cafea, cu prietenii prin Bucureştiul de altădată, în spectacole la “Alhambra”, pe alte scene bucureştene, în turneele din ţară sau în campaniile de cercetare. În fotografii regăsim totodată peisaje, chiar din Oltenia, oameni, chipuri, momente. O altă grupă de documente cuprinde scrisori primite de-a lungul vieţii, cărţi de vizită, repertorii de scenă, programe de spectacol, reviste şi articole adunate în 40 de ani de carieră. Printre obiectele păstrate se numără o masă cu intarsii de lemn, un covoraş oriental, două vaze, una de porţelan şi una de sticlă, două casete pentru bijuterii, câteva şiraguri de mărgele, pălării de stradă şi de scenă», precizează reprezentanții Secției de Etnografie, adăugând că expoziţia „Maria Tănase – un simbol peren” prezintă doar o parte din această colecţie.