Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează vineri, 28 septembrie 2018, cu ocazia desfășurării proiectului „O noapte în bibliotecă”, prima acțiune a toamnei din seria „În lumea operei”. Întâlnirea se va desfășura în cadrul Clubului Melomanilor, începând cu ora 19:30, în sala „Marin Sorescu” și este coordonată de prof. Maria Barbărasă.
În program sunt planificate arii și duete din operele: „Tosca” de G. Puccini, „Don Carlo”, „Otello” și „Bal mascat” de G. Verdi, „Cavalleria rusticana” de P. Mascagni, „Adriana Lecouvreur” de Fr. Cilea, „Faust” de Ch. Gounod, „Mefistofele” de A. Boito, „Tannhauser” de R. Wagner ș.a.
Educative și interactive în egală măsură, întâlnirile desfășurate în cadrul Clubului Melomanilor au contribuit la formarea unui public fidel și instruit. Pentru o vizibilitate cât mai bună, dar și pentru facilitarea asimilării informației, acțiunile Clubului Melomanilor, în special spectacolele de operă și balet, au fost promovate prin intermediul pliantelor explicative. În legătură cu prima acțiune din acest sezon, Maria Barbărasă a declarat că se așteaptă la „o întâlnire de suflet în care să ne bucurăm împreună de muzica pe care o ascultăm. Cât timp va fi public, va exista și Clubul! Eu sunt alături de bibliotecă de 15 ani”.
„Ne gândim cu plăcere și mândrie la Clubul Melomanilor pe care îl găzduim la bibliotecă. Este, practic, proiectul pe care îl oferim publicului iubitor de muzică și artă. Ne bucură colaborarea trainică stabilită cu doamna Maria Barbărasă, un prieten vechi al bibliotecii, mereu implicat și entuziast. Pentru activitatea domniei sale, pentru longevitatea acestui proiect și în speranța continuării sale cu aceleași rezultate, alături de colegii mei, de membrii Clubului și toți cei care iau parte la întâlnirile tematice, îi adresăm doamnei Barbărasă un sincer mulțumesc”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.
Clubul Melomanilor este găzduit la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” din octombrie 2003. Întâlnirile și audițiile muzicale organizate de-a lungul timpului au fost coordonate și realizate de profesorii Gheorghe Fabian, respectiv Maria Barbarasă, începând cu anul 2007. Pentru prezentarea spectacolelor a fost utilizată colecția de DVD-uri cu înregistrări integrale pentru mai multe reprezentații artistice. Obiectivul Clubului Melomanilor constă în promovarea muzicii, dar și a personalităților muzicale locale, naționale și internaționale. În intervalul 2003 – 2007, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” a găzduit și ciclul de audiții „Inițiere în muzica clasică”, realizat de prof. Maria Barbărasă și destinat cu precădere tinerilor, iar din 2013, au fost inițiate și ciclurile „În lumea operetei”, respectiv „În lumea baletului”.
Biroul de Presă al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”