Marea Britanie, Danemarca şi România se alătură coaliţiei internaţionale împotriva grupării Statul Islamic

0
301

Premierul britanic, David Cameron, a afirmat ieri, în Camera Comunelor, că trebuie să se facă „mai mult” în Siria, relatează AFP şi Reuters. Cameron a convocat parlamentul din vacanţă pentru o sesiune specială, după ce s-a asigurat de sprijinul tuturor partidelor pentru participarea Londrei la efectuarea de lovituri aeriene împotriva grupului Statul Islamic (SI) în Irak. „Aceasta va fi o misiune care nu va dura câteva luni, ci câţiva ani, dar cred că trebuie să ne pregătim pentru acest angajament”, a explicat Cameron, informează Mediafax. „Caracteristicile acestei campanii vor fi răbdarea şi perseverenţa”, a adăugat el, avertizând că nu vor fi „trupe britanice sau occidentale care să ocupe Irakul”. Potrivit unor specialişti, era posibil ca avioanele britanice de tip Tornado, mobilizate în regiune, să efectueze primele raiduri încă de aseară. Şi Danemarca va trimite şapte avioane de luptă F-16 în Irak, pentru a susţine coaliţia iniţiată de SUA pentru combaterea extremiştilor din gruparea SI, a anunţat ieri şefa guvernului danez, Helle Thorning Schmidt, transmit Reuters şi DPA. Premierul danez a precizat în cadrul unei conferinţe de presă că a primit o solicitare oficială de asistenţă din partea SUA joi seara. „De aceea, guvernul este pregătit să trimită rapid şapte avioane de luptă F-16 în cadrul operaţiunii”, a spus Helle Thorning Schmidt. Ea a precizat că se aşteaptă ca legislativul danez să aprobe săptămâna viitoare participarea ţării la operaţiune şi ca avioanele să-şi înceapă imediat misiunea. Aeronavele daneze vor opera doar în spaţiul aerian irakian şi nu şi deasupra Siriei, a subliniat prim-ministrul danez. Danemarca analizează, de asemenea, o solicitare privind trimiterea de militari, pentru a contribui la pregătirea forţelor terestre irakiene şi kurde. România va participa şi ea la coaliţia internaţională împotriva SI, dar nu cu militari, ci cu sprijin logistic, operaţional şi umanitar, după cum a anunţat premierul Victor Ponta la postul public de televiziune. „În ceea ce priveşte coaliţia internaţională de combatere a organizaţiei teroriste Statul Islamic, am anunţat foarte clar, după ce m-am sfătuit cu ministrul Apărării, cu ministrul de Externe, că România va participa la această coaliţie, nu cu trupe de teren, cu militari în teren, dar cu tot ce înseamnă sprijin logistic, operaţional şi umanitar”, a spus Ponta, aflat în SUA. Ieri, ministrul Apărării, Mircea Duşa, a explicat că o decizie privind capabilităţile ce vor fi puse la dispoziţia forţelor internaţionale, în lupta împotriva SI, va fi luată de autorităţile române în următoarele zile, primul organism abilitat să dezbată acest subiect fiind CSAT.