Două noi expoziţii la Secţia de Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei

0
410

Muzeul Olteniei a deschis, pentru publicul larg, două noi expoziţii: „Manuscrise româneşti din colecţia Muzeului Olteniei” şi „Istoria, la feminin”. Prezentate la Secția de Istorie-Arheologie, din strada „Madona Dudu” nr. 14, expoziţiile se adresează tuturor categoriilor de vizitatori, cărora instituția dorește să le trezească interesul pentru cunoaşterea patrimoniului muzeal. Publicul craiovean, și nu numai, este așteptat să le viziteze zilnic, de marți până duminică inclusiv, între orele 9.00 și 17.00. Un bilet costă 5 lei pentru adulți și 2,5 lei pentru elevi, studenți și pensionari.

Expoziţia „Manuscrise româneşti din colecţia Muzeului Olteniei” încearcă să pună în evidenţă câteva elemente inedite, consemnate în diversele manuscrise pe care le deţine instituția. Pentru prima dată, sunt expuse manuscrise din secolele XVII – XIX din Ţara Românească, cele mai multe dintre ele fiind donate de omul politic Mihail N. Săulescu (1861-1929).

«Printre cele mai importante obiecte de patrimoniu expuse se află manuscrisul de la sfârşitul secolului al XVII-lea, care, pe lângă pildele lui Esop, cuprinde Letopiseţul Cantacuzinesc cu titlul „Istoria Ţării Rumâneşti de cându o au descălecat pravoslavnicii creştini” și continuă cu istoria domniei lui Constantin Brâncoveanu şi cronograful lui Mihail Moxalie, intitulat „De-nceputul lumii de-ntăiu”, singurul manuscris de acest gen, copiat pe teritoriul ţării noastre şi cunoscut până în prezent», au precizat reprezentanții muzeului.

Expoziţia „Istoria, la feminin” se doreşte a fi o trecere în revistă a evoluţiei modei feminine, cu deosebire a celei din secolul al XVIII-lea şi până în secolul al XX-lea, când au avut loc transformări spectaculoase în ceea ce priveşte modul de concepere şi prezentare a toaletelor feminine. Societatea românească, la acel moment, era racordată la modelul de civilizaţie al Europei Occidentale, încadrându-se în coordonatele evoluţiei vestimentaţiei europene, în ton cu ceea ce se crea la Paris, Londra sau Viena.

Sunt expuse rochii din secolul al XVIII-lea, corsete din catifea din secolul al XIX-lea și – apanaj al eleganţei – accesorii: evantaie, poşete ori o umbreluţă de soare, de epocă.