Inundaţii în Marea Britanie şi Pakistan, zeci de mii de persoane au rămas fără adăpost

0
396

Sute de britanici au fost evacuaţi, marţi, din casele lor inundate, după două zile de ploi torenţiale, care urma să se agraveze ieri, conform previziunilor meteorologice. Peste 300 de proprietăţi au fost inundate marţi, majoritatea pe coasta de nord-est a Angliei, şi mai ales în oraşul istoric Morpeth, din Northumberland. Nivelul cursurilor de apă urma să crească ieri în Yorkshire, a avertizat ministerul britanic al Mediului. Inundaţiile au blocat numeroase drumuri şi linii de cale ferată în nordul Angliei şi în Ţara Galilor, în special liniile care leagă Londra de Leeds, York şi Newcastle. Peste o sută de maşini au fost blocate, marţi, timp de câteva ore, în nordul Angliei, pe autostrada A1, care leagă capitala de Edinburg, conform postului BBC.

Şi în Pakistan, zeci de mii de persoane au rămas fără adăpost în urma inundaţiilor provocate de puternicele ploi musonice, în provinciile Balochistan şi Sindh, declară autorităţile. Aproximativ 120.000 de case au fost distruse şi zeci de mii de corturi au fost distribuite, potrivit BBC News în pagina electronică. Oficialii din provincia Balochistan au transmis că aproximativ 80% din populaţie este afectată. Totuşi, jurnaliştii aflaţi la faţa locului afirmă că inundaţiile nu sunt la acelaşi nivel ca cele de acum doi ani, care au devastat mare parte din ţară. În Balochistan, guvernul a instalat posturi medicale pentru a trata problemele gastrice, malaria şi ale boli ale celor 500.000 de oameni rămaşi fără adăpost. Un reporter BBC care a călătorit prin cele două provincii afectate transmite că mulţi oameni locuiesc acum sub cerul liber, pe orice bucată de pământ uscat pe care o pot găsi. Autorităţiile declară că mâncarea, corturile şi medicantele sunt insuficiente. Balochistan este cea mai mare provincie a Pakistanului, dar este pe ultimul loc în ceea ce priveşte infrastructura şi serviciile. Corespondenţii BBC transmit că agenţiile umanitare nu pot acţiona eficient din cauza ameninţărilor constante cu răpirea cetăţenilor străini venite din partea militanţilor extremişti. De asemenea, jurnaliştii transmit că în provincia Balochistan mulţi oameni supravieţuiesc cu o singură masă pe zi, din cauza proviziilor reduse de mâncare.