Bulgarul acuzat de trafic internaţional de droguri intră la judecată

0
386

S-a stabilit primul termen de judecată în cazul unui şofer de TIR, cetăţean bulgar, acuzat de trafic internaţional de droguri. Instanţa care s-a pronunţat este Tribunalul Dolj, termenul  de judecată fiind 17 septembrie. Pe 23 mai, poliţiştii de frontieră de la Calafat au descoperit, în ansamblul rutier condus de cetăţeanul bulgar, aproximativ 40 de kilograme de metamfetamină. Drogurile, cu o valoare de aproximativ 8 milioane de lei, erau ascunse în capitonajul cabinei tirului. 

„În data de 23.05.2024, în jurul orei 01:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat-Vidin, s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, la volanul unui autocamion, un cetățean bulgar în vârstă de 52 de ani. Acesta circula pe ruta Bulgaria–Germania și transporta sticlă, conform documentelor prezentate. Cu ocazia efectuării controlului, poliţiştii de frontieră împreună cu omologii bulgari au descoperit, în interiorul cabinei, disimulate în capitonaj, mai multe cutii din plastic (caserole), în care se afla o substanță solidă sub formă de cristale.

În cauză, au fost sesizaţi polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, iar în urma inventarierii au fost descoperite 40 cutii din material de plastic ce conțineau cantitatea totală de aproximativ 40 kg de substanță, în valoare de aproximativ 8 milioane lei”, precizau, la acel moment reprezentanţii Poliţiei de Frontieră.

Nu s-a terminat aici

În aceeași zi, după audieri, procurorii DIICOT au dispus reținerea șoferului bulgar. Acesta a fost acuzat de comiterea infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc. Pe 24 mai, inculpatul a fost dus la Tribunalul Dolj , cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a admis solicitarea anchetatorilor şi a dispus arestarea cetăţeanului bulgar. Măsura preventivă a fost prelungită de Tribunalul Dolj pe 01 august. Între timp, în iunie, inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj şi a intrat în procedură de cameră preliminară. În iulie, instanţa a constatat legalitatea rechizitoriului întocmit de DIICOT şi a dispus începerea judecăţii. Hotărârea judecătorului de cameră preliminară nu a fost contestată de cetăţeanul bulgar. Judecătorii de la Tribunalul Dolj au stabilit primul termen de judecată în acest dosar pentru data de 17 septembrie.

Pedeapsa pentru traficul internaţional de droguri

Potrivit Legii 143/2000, introducerea în ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani. În ceea ce priveşte drogurile de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani. Metamfetamina se găseşte în Tabelul nr. 2 din Legea 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, alături de alte zeci de substanţe considerate droguri de mare risc.