Emil Boc: Primarii să aibă salarii decente, să poată avea pensii decente, nu pensii speciale

0
359

bocPrimarul Clujului, Emil Boc, a declarat, vineri, că diferenţele dintre salariile din administraţia centrală şi locală trebuie reduse şi că primarii au nevoie de salarii „decente” care să le asigure o pensie mai mare, afirmând că pensiile speciale creează dezechilibre.

„Principiul care trebuie să rămână în România este următorul, în primul rând voi milita întotdeauna pentru desfiinţarea pensiilor speciale. Am apreciat şi apreciz că, în faţa legii, toţi trebuie să fim egali. Aceasta înseamnă să ai un salariu decent pentru a avea o pensie decentă. Nu sunt de acord cu pensii speciale pentru a crea categorii privilegiate. Din această perspectivă şi pentru administraţia publică locală este de preferat şi de dorit să ai salarii decente pentru a avea pensii decente şi să nu existe discrepanţe atât de mari între salarizarea din administraţia centrală care este de două, de trei ori mai mare decât salarizarea din administraţia locală. Despre aceste principii vorbim nu neapărat despre cuantum”, a declarat primarul municipiului Cluj, Emil Boc, prezent la Liga Aleşilor Locali PNL, la Braşov.

Emil Boc a refuzat să explice ce înseamnă „salariu decent”, afirmând ca Guvernul „care guvernează în funcţie de resursele pe care le are” ar trebui să răspundă la această întrebare. Liberalul a mai spus că nu este admisibil să existe diferenţe atât de mari între salariile miniştrilor, ale deputaţilor şi cele din administraţia locală. “În momentul în care noi am făcut salarizarea unitară, Banca Mondială a apreciat că maxim ce poate fi între administraţia centrală şi restul administraţiilor să fie între 15 şi 20%, maxim, dar nu de două ori sau de trei ori mai mare”, a mai spus fostul premier.

Boc a spus că dacă salariile ar fi mai mari şi pensiile ar creşte, criticând pensiile speciale. „Acum din nou se încearcă sectorial să creăm pentru X, Z, din nou se face praf tot sistemul de salarizare şi pensii din România. Cât timp nu se va păstra acest echilibru, din nou vom avea acele dezechilibre care erau în anii 2009-2010”.