A început parada de foc a păpuşilor!

0
392

papusi (4)O salvă de tun a anunţat, joi seara, la Craiova, deschiderea oficială a Festivalului „Puppets Occupy Street” – Fire Edition, jovialilor invitaţi spanioli costumaţi în soldaţi urmându-le, într-o deja tradiţională paradă ce traversează centrul oraşului, un car alegoric din care au ţâşnit scântei, artişti pe picioroange, păpuşi gigantice şi un dragon… fumegând! După „Puppet’s Parade”, Piaţa „Mihai Viteazul” s-a transformat în scenă pentru un spectaculos video mapping pe clădirea Palace şi un captivant show cu foc, în care îngeri şi demoni s-au luptat pentru a stăpâni flacăra, urmate de un concert rock. Şi pentru că focul înseamnă nu numai căldură, purificare şi dinamism, ci şi pasiune şi iubire, seara s-a încheiat cu îndemnul organizatorilor la cât mai multă dragoste… Până pe 1 septembrie, Festivalul „Puppets Occupy Street” îi bucură pe craiovenii de toate vârstele cu spectacole de teatru şi magie, concerte, ateliere de creaţie, expoziţii, videoproiecţii cu filme de animaţie, caravane de joacă şi face painting şi câte şi mai câte surprize. Majoritatea se desfăşoară în aer liber – în cartiere, în parcuri şi grădini ale oraşului şi în centrul vechi –, iar accesul publicului este gratuit.papusi (1)

Copiii, cei mai încântaţi dintre spectatorii paradei

Unul dintre cele cinci elemente ale naturii, focul – considerat şi cel mai important factor care a influenţat evoluţia societăţii umane din cele mai vechi timpuri până azi – a dat tema celei de-a III-a ediţii a Festivalului „Puppets Occupy Street”, organizat de Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri”, cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Municipal Craiova. Câteva mii de craioveni de toate vârstele, dar îndeosebi copii, au participat, joi seara, la deschiderea oficială a evenimentului.

„Puppet’s Parade” a pornit, aproape de ora 21.30, din zona blocului S200, după salva de tun a artiştilor spanioli de la TRAUT Companyia d’espectacoles S.C.P. şi Bigolis Theatre, îndreptându-se agale spre Piaţa „Mihai Viteazul”. Un „TIR alegoric” cu elemente steampunk, „echipat” cu butoaie din care polizoarele au scos o ploaie de scântei, păpuşi supradimensionate şi tot felul de personaje din lumea fantasticului imaginate de tinerii scenografi Oana Micu şi Tiberiu Toitan, artişti pe picioroange şi un dragon scoţând pe nări nu flăcări, ci fum, s-au înşiruit în inedita paradă. Ajunsă în centrul oraşului, a lăsat loc unor momente şi mai spectaculoase!papusi (3)

Jonglerii cu flăcări şi scântei, în centrul oraşului

„8 zile de vis”, cu numeroase surprize, a anunţat la microfon actriţa Geo Dinescu că urmează la Craiova, mulţumind publicului că participă în număr atât de mare la evenimentul de deschidere a acestei ediţii incendiare „Puppets Occupy Street”. Un impresionant video mapping pe clădirea Palace, realizat de artistul Marin Fagu, totodată autorul imnului festivalului, i-a introdus pe cei prezenţi în lumea plină de magie şi suspans a poveştilor în care binele înfruntă răul şi învinge întotdeauna. Ascunzând îndărătul flăcărilor sale taine şi semnificaţii surprinzătoare, focul a ars la propriu în mâinile artiştilor în show-ul care a urmat. Jongleriile cu flăcări şi scântei şi elementele pirotehnice îmbinate într-un scenariu original, în care povestea focului a pornit de la omul peşterii şi a ajuns la cel modern, au creat o atmosferă incendiară pentru public.papusi (2)

Deşi fascinaţi de momentul artistic, craiovenii n-au fost lăsaţi să uite că focul înseamnă şi pasiune şi iubire. „Iubiţi-vă mult! Dragostea e în voi!”, i-a îndemnat Geo Dinescu. „Azi trăim într-o lume de foc / În care nu mai avem loc (…) Hai cu toţii să suflăm / Focul să-l împrăştiem / Flacăra s-o domolim / Şi să-n-văţăm să ne iubim” au fost versurile special compuse de actriţa Nuţi Dorobanţu, din Arad, şi cântate, la final, de artişti şi public deopotrivă.

***

Festivalul „Puppets Occupy Street” aduce la Craiova, până pe 1 septembrie, 11 trupe şi artişti din 11 ţări şi peste 220 de evenimente. Numai în acest weekend îi puteţi vedea, în diverse zone ale oraşului, pe invitaţii de la Teatro de Titeres y Marionetas Colibri (Venezuela), TRAUT Companyia d’espectacoles S.C.P., Bigolis Theatre, Papito (Spania), Valentino’s Jazz Puppets (Macedonia), Ucaneller Kuklaevi (Turcia), Ort-Iki Puppet and Street Theatre (Ungaria). Li se alătură artişti din Bucureşti, Arad, Constanţa şi Craiova. Programul complet al evenimentului se regăseşte atât pe site-ul Teatrului pentru Copii şi Tineret „Colibri”, www.teatrulcolibri.ro, cât şi pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/PuppetsOccupyStreet/.papusi (5)

papusi 6