Bălgrădean s-a făcut craiovean

0
348

Fostul portar al lui Dinamo a semnat un contract cu Universitatea Craiova şi va fi probabil între buturi chiar duminică, la Giurgiu

După câteva etape din Liga I, oficialii Craiovei au realizat că postul de portar este unul neacoperit. Bojan Brac a început slab şi în Liga a II-a, dar treptat a devenit o piesă de bază, făcând un sezon bun. Exista însă un risc, ca sârbul să nu corespundă nivelului primului eşalon, iar după câteva meciuri, în care gafele sale au fost decisive, toată lumea a constatat că Universitatea are nevoie de portar. Cătălin Straton a fost adus cu statutul clar de „portar de rezervă”, însă Gane l-a încercat în meciul de la Mediaş. Fostul rapidist n-a impresionat. Un gol primit de la 20 metri, la care nu a avut reacţie, deşi mingea a trecut aproape de el, alte faze la care n-a părut deloc sigur şi cu o priză deficitară, l-a determinat pe antrenor să apeleze din nou la Bojan Brac. Însă pe mâna sârbului s-a pierdut şi meciul cu Petrolul. Practic, cu excepţia jocului cu Pandurii, când a şi primit din partea suporterilor premiul de MVP al sezonului trecut, Brac a „comis-o” de fiecare dată. Seria erorilor a început în Giuleşti, când n-a anticipat traiectoria unei mingi şi i-a permis lui să marcheze cu poarta goală. În Ghencea, a rămas ţintuit la execuţia lui Sânmărtean din lovitură liberă, dar a avut un reflex bun la şutul lui Latovlevici, deviat de un fundaş. Problema sa a fost că în multe faze nu a oferit siguranţă echipei, părând mai degrabă nesigur. Apoi, contra Viitorului, a primit un gol de la aproape 30 de metri, pe care şi-l poate asuma în mare măsură. Bomboana pe colivă a fost pusă de intervenţia cu mâna în afara careului la meciul cu Petrolul, în urma căreia oaspeţii au deschis scorul, fază la care Brac a riscat şi eliminarea. După prestaţiile neconvingătoare ale primilor doi portari, Jerry Gane era determinat să-i dea o şansă la Giurgiu şi celui de-al treilea goal-keeper din lot, Ionuţ Irimia. Rezerva lui Brac în sezonul trecut, portarul de 35 de ani a apărat în două partide, în care nu a primit gol, însă în Liga I nu a fost inclus în lot la vreun meci.

A semnat pe 3 ani şi va câştiga 8.000 de euro pe lună

Numai că Irimia este de ieri al patrulea portar al Craiovei, postul fiind acoperit prin transferul fostului dinamovist Cristian Bălgrădean. În vârstă de 26 de ani, acesta a rămas liber de contract în vara aceasta, după ce clubul din Ştefan cel Mare nu a mai fost dispus să-i plătească salariul de 7.000 de euro lunar. Cu o mie mai mult va câştiga însă la Universitatea Craiova, cu care a semnat pentru următorii 3 ani. „Universitatea Craiova a finalizat transferul portarului Cristian Bălgrădean, ultima dată la Dinamo Bucureşti. Bălgrădean, 26 de ani, este un produs al Centrului de juniori al clubului Atletico Arad. De-a lungul carierei a evoluat la formaţiile Minerul Lupeni, CF Liberty Salonta, FC Braşov, UTA Arad, Unirea Urziceni, Dinamo Bucureşti. Are 94 de meciuri în prima ligă şi şase în cupele europene. A fost selecţionat de 5 ori la echipele de tineret ale României, iar pe 15 noiembrie 2011 a debutat la prima reprezentativă într-un meci cu Grecia” a fost  comunicatul clubului din Bănie. Managerul general al Craiovei, Felix Grigore, a declarat: „E mai bine pentru Bălgrădean că a venit la Universitatea Craiova decât să se ducă în străinătate. Atmosfera de aici te face să te simţi cu adevărat fotbalist”.

Prunea şi Preda au avut succes între buturile Ştiinţei

Poreclit „Pufi” de foştii coechipieri, Bălgrădean ar putea debuta chiar duminică, la Giurgiu, unde ar putea fi adversar cu fostul său coechipier din Ştefan cel Mare, Laurenţiu Rus, disponibilizat în acelaşi timp de Dinamo. Tradiţia „importurilor” de portari de la Dinamo este una fructuoasă pentru Universitatea Craiova. Exemple: cele două perioade în care Florin Prunea a apărat poarta Ştiinţei şi chiar cea în care Ştefan Preda a fost „înger păzitor” în Bănie.