Depistat cu 127 km/h pe un sector de drum cu limită de 70 km/h

0
603

Poliţiştii doljeni de la Rutieră au aplicat nu mai puţin de 141 de amenzi în cadrul unei razii efectuate duminică, pe principalele drumuri din judeţ. Cea mai mare parte dintre sancţiuni, mai exact 90 dintre ele, au fost pentru viteză neregulamentară, „recordmanul” acţiunii fiind un craiovean de 50 de ani, depistat cu 127 km/h, pe un sector de drum cu limitare de viteză la 70 km/h.

Conform reprezentanţilor IPJ Dolj, în cursul zilei de duminică, lucrători ai Serviciului Rutier Dolj împreună cu agenţi rutieri din cadrul Birourilor şi Formaţiunilor  Rutiere din judeţ, au desfăşurat o amplă acţiune pe principalele drumuri naţionale şi europene, în scopul prevenirii accidentelor rutiere generate de nerespectarea regimului legal de viteză. În cadrul acţiunii, oamenii legii au constatatat 141 abateri de natură contravenţională, pentru sancţionarea cărora au aplicat amenzi în valoare de aproape 21.000 lei. Din cele 141 de sancţiuni, 90 au fost aplicate conducătorilor auto care au călcat mai mult decât trebuie pedala de acceleraţie, totodată fiind reţinute 5 permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Cel mai grăbit dintre şoferii sancţionaţi de poliţişti a fost un craiovean de 50 de ani. Marcel Safta, de 50 de ani, din Craiova, a fost depistat de în timp ce conducea un  autoturism  Volkswagen pe DN 6, la km 208, cu viteza de 127 km/h, pe un sector de drum cu limitare de viteză la70 Km/h. Conducătorul auto a fost sancţionat conform prevederilor OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice cu amendă în sumă de 720 lei, iar în plus, ca măsură complementară i-a fost reţinut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a mai conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 90 zile, după cum a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, inspector principal Alin Apostol.