A început Şcoala de vară „Drept Civil şi Drept Procesual Civil”

0
575

Studenţii Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative (FDSA), din cadrul Universităţii din Craiova, au început ieri cursurile la Şcoala de vară „Drept Civil şi Drept Procesual Civil. Aceasta se desfăşoară la cabana Universiăţii din staţiunea montană Rânca, în perioada 26-31 august a.c.

La această ediţie, participă 16  studenţi, din toţi anii de studiu, sub coordonarea profesorilor, Sevastian Cercel, Gabriel Olteanu, Oana Ghiţă, Dan Spânu, Manuela Istrătoaie, Sorin Ionescu, Lucian Săuleanu, Daniel Ghiţă  şi Irina Călinescu.   Programul cursurilor priveşte analiza unor cazuri practice, din domeniul Dreptului Civil şi al Dreptului Procesual Civil, fiind puse în discuţie teme de actualitate, precum: libertate şi justiţie, arbitrajul instituţionalizat sau servitutea de trecere. Cursurile de vară, organizate în afara amfiteatrului, oferă soluţii pentru nevoia diferenţierii instruirii şi pentru imperativul ”legării teoriei de practică”. În condiţiile în care procesul instructiv educativ românesc este dominat de “prelegere” sau “curs”, şcoala de vară este o bună ocazie pentru a construi o relaţie academică puternică şi durabilă între profesori şi studenţii invitaţi să se implice activ şi eficient în proiectele educaţionale coordonate de facultate.

În acest an, Şcoala de vară are un format nou.  Se desfăşoară în două etape. Prima parte are loc la la Rînca – o saptamană, iar a doua parte, la Craiova, o săptămână.  Partea a doua este rezultatul unui parteneriat deosebit al FDSA cu firma de avocatură Sauleanu& Asociaţii, unde lucreză deja mulţi absolvenţi ai facultăţii. Profesorul Lucian Sauleanu coordonează  de multa vreme proiecte practice la facultate în care implică studenţii interesati de cariera lor juridică. În acest an, se implică în organizarea Şcolii de vară, astfel încât în săptămâna de practică studenţii vor merge în instanţele craiovene, vor avea şansa să deschidă dosare reale, aflate pe rol, în care apar probleme de drept interesante. O şansă în plus pentru a-şi exersa bagajul profesional teoretic.