Schimbări preconizate în învăţământul elevilor cu cerinţe speciale

0
460
Conform proiectului noii legi a Educaţiei, vor exista cinci niveluri de intervenție pentru copiii cu cerințe educaționale speciale (CES), dintre care primele patru cu aplicare în învățământul de masă.  EduPedu.ro, prezintă noutăţile din domeniu , după o discuţie cu  secretarul general din Ministerul Educației, Ioana Lazăr.

FOTO: oleksandr Bryulov/dreamstime.com

“În lege sunt prevăzute cinci niveluri de intervenție: de la nivelul de intervenție 1 până la 4 se integrează în învățământul de masă și pentru nivelul 5 de intervenție evident că rămân în școlile speciale. Ținta este să avem, începând cu clasa pregătitoare, cu generația de elevi care va intra în clasa pregătitoare peste doi ani, să putem să gestionăm un învățământ deschis pentru acești copii. Pentru că școala este oglinda societății, a precizat Ioana Lazăr.

Amintim că cele două proiecte de legi pentru învățământul preuniversitar și superior au fost lansate în dezbatere publică din 13 iulie până în data de 24 august 2022. Acestea pot fi ajustate, în funcție de propuneri, aprobate în Guvern și trimise în Parlament pentru a parcurge procesul legislativ.

Lazăr a mai menţionat  că “Un element foarte important este acela că finanțarea este… costul standard per elev este mărit cu 75% pentru nivelurile 1 și 2 și cu 100% pentru nivelurile 3-4, pentru componenta de învățământ de masă și, evident, școlile speciale au o finanțare prevăzută separat”.

Întrebată dacă, astfel, profesorii de sprijin vor avea stimulente salariale, aceasta a spus: “Evident, evident că da”. Este nevoie de timp și de răbdare și de a disemina lucrurile, astfel încât inclusiv părinții să înțeleagă că este foarte important ca un copil cu CES să fie educat și să învețe lângă într-o școală de învățământ de masă, pentru că ei intră în societate, știți. Și după ce termină școala, ei trebuie să trăiască, trebuie să muncească, trebuie să dobândească niște competențe care să le permită să aibă o voce. De asemenea, aceasta a menționat și Centrul Național pentru Educație Incluzivă (CNEI) care, potrivit declarațiilor, se înființează “în ideea în care sistemul are nevoie de oameni care să poată să gestioneze în învățământul de masă copiii cu CES”. Centrul se va ocupa și de formarea profesorilor: ” Această integrare  se va face treptat, pentru că , în prezent  nu avem nici oameni formați în învățământul de masă pentru a gestiona, profesori de sprijin și nici infrastructura necesară. Prin urmare, în lege s-a menționat faptul că, timp de 2 ani, acest Centru Național pentru educație incluzivă va desfășura programe de formare a profesorilor din învățământul de masă pentru gestionarea procesului de învățământ cu elevii cu CES, a mai explicat Ioana Lazăr.