Fără test negativ COVID – 19, pentru copiii mai mici de şase ani, la revenirea în ţară

0
413

Copiii cu vârsta de până la 6 ani nu mai au nevoie de test negativ pentru Covid la revenirea în țară, potrivit unei hotărâri a CNSU.

Anterior, erau exceptați de la măsura carantinei la intrarea în țară din zonele cu risc epidemiologic ridicat copiii până la vârsta de 3 ani, fără a fi necesară prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2. „La articolul 3 alineatul (2) literele d) și e) se modifică și vor avea următorul cuprins: ,,d) copiii cu vârsta mai mică sau egală de 6 ani, fără a fi necesară prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2”, prevede paragraful aprobat de CNSU. Totodată, CNSU a modificat și condițiile de intrare în țară pentru membrii delegațiilor sportive. „Membrii delegațiilor sportive care sosesc în România pentru participarea la competiții sportive organizate pe teritoriul național, din țări aflate în zona roșie de risc epidemiologic se exceptează de la măsura carantinei instituită conform prevederilor prezentei hotărâri, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în țară și participă doar la activități în cadrul competițiilor menționate”, se arată în hotărârea CNSU.