O poveste de vară cu tristeţile ei ascunse!

Înaintea Cupei Mondiale la fotbal, din această vară, preşedintele Federaţiei ruse, Vladimir Putin, părea detaşat câştigătorul politic al marelui eveniment sportiv, altminteri destul de bine organizat. Or, după finala cunoscută, dintre Franţa şi Croaţia, preşedintele micuţei ţări din Balcani (4,5 milioane locuitori) Kolinda Grabar-Kitarovic (50 de ani) a devenit, sub privirile puţin uimite ale lui Emmanuel Macron, Gianni Infantino şi Vladimir Putin – arătând şi bine – o adevărată vedetă, în media internaţională. Niciodată, imaginea unui şef de stat al unei ţări finaliste nu a polarizat atâta atenţie, precum Kolinda Grabar-Kitarovic, purtând tricoul reprezentativei ţării sale, la 15 iulie a.c., pe stadionul Lujniki din Moscova. Din motive adiacente, asupra cărora nu stăruim. Plasată pe locul 39, între femeile puternice ale lumii, de revista Magazine Forbes, care ţine cont de „marile calităţi de comunicare”, Kolinda Grabar-Kitarovic a făcut impresie prin exuberanţa îmbrăţişărilor tandre a jucătorilor Croaţiei, strângerile de mână a tuturor jucătorilor, în fine, întreaga gestică dincolo de liziera unui protocol rigid. Pe scurt, preşedintele Croaţiei, din 2015 – prima femeie în această demnitate – cu studii în California, la Los Alamos, licenţiată în limbi străine şi relaţii internaţionale a Universităţii din Zagreb, fostă ministru de externe, în 2005, ambasador în SUA, la Washington, în 2008, şi apoi din 2011 cooptată în conducerea NATO, conform presei, a devenit o vedetă mediatică mondială. Numai că povestea frumoasă a acestei veri are şi tristeţile ei ascunse. La câteva luni, după alegerea ca preşedintă a Croaţiei, părăsind în prealabil Uniunea Democratică Croată (HDZ), formaţiune formată de Franjo Tudjman, cunoscută pentru poziţia naţionalistă şi conservatoare, celebra deja 20 de ani de la „operaţiunea Furtuna” care a permis epurarea etnică, masivă, în Croaţia, pentru ca în 2017, să meargă la memorialul Blomberg, locul unde au fost ucişi, de ustaşii sârbi, ustaşii croaţi, favorabili regimului fascist şi pro-nazist. Aflată într-o vizită oficială, în luna martie a.c., în Argentina – unde trăiesc estimativ între 200.000. şi 250.000 etnici croaţi – , şi primită de omologul său, Patricio Macri, Kolinda Grabar-Kitarovic a mulţumit pentru primirea ustaşilor după înfrângerea lor în cel de-al doilea război mondial, când Poglavnikul Ante Pavelic, s-a refugiat mai întâi la Roma, adăpostit de membrii Bisericii romano-catolice, şi de aici în toamna anului 1948 a ajuns în Argentina, unde – printr-un bun prieten – a fost introdus în anturajul preşedintelui Juan Peron, preluând postul de consilier pe probleme de securitate. Juan Peron, se spune, ar fi acordat drept de azil pentru 34.000 de fascişti croaţi pe teritoriul argentinian. La 10 aprilie 1957, Ante Pavelic a fost împuşcat din spate, într-o staţie de autobuz, din El Palomar, lângă Buenos Aires. Forţat să părăsească Argentina, după moartea lui Juan Peron, s-a stabilit la Madrid primind azil politic de la dictatorul Franco, şi doi ani mai târziu la vârsta de 70 de ani s-a stins din viaţă. Istoria sângeroasă, cu episoadele cumplite şi înspăimântătoare a atrocităţilor ustaşului Ante Pavelic, comise în al doilea război mondial, este cunoscută. Şi iată acum, la sugestia scriitorului Radu Paraschivescu, care a acroşat şi el acest subiect, recomandând cartea Clarei Uson „Fiica Estului” (Ed. Polirom) un pasaj dintr-un interviu – real sau inventat – inserat în romanul „Kaput” al scriitorului italian Curzio Malaparte, cu ban sau Poglavnik Ante Pavelic: <<În timp ce vorbea am văzut un coş de răchită aşezat pe biroul acestui Poglavnik. Capacul era ridicat şi coşul părea plin de midii sau stridii scoase din scoică. „Sunt stridii dalmate?” L-am întrebat pe Poglavnik. Ante Pavelic a luat capacul de pe coş lăsând să se vadă presupusele stridii, acea masă vâscoasă şi gelatinoasă pentru a spune vesel cu acel râs plictisit şi amabil, atât de specific lui: este un dar al credincioşilor mei uştaşi. 20 de kilograme de ochi omeneşti>> (pag. 94-95). După vizita în America de Sud, din luna martie, fiindcă a vizitat şi Chile şi Brazilia, Kolinda Grabar-Kitarovic a anunţat că a decis să îl invite, în contrapartidă să viziteze Zagrebul şi pe Alexander Vucic, preşedintele Serbiei. Cartea Clarei Uson „Fiica Estului”, în care unul din personaje este Ana Mladic, fiica generalul Ratko Mladic, cunoscut în toată lumea ca „măcelarul din Balcani” şi judecat la Haga, pentru crime de război, alimentează mai degrabă tristeţile ascune ale unei poveşti de vară, în care  a apărut ca star, preşedinta Croaţiei. Cu propria ei interpretare, asupra unei istorii tragice, pe care nu o poate schimba.