Dolj: A murit înecată în Dunăre

0
457

O femeie de aproximativ 70 ani a alunecat în Dunăre, la Calafat, astăzi, la prânz. Imediat la fața locului s-a deplasat un echipaj de căutare salvare din cadrul Detașamentului de Pompieri Calafat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dolj. Un cetățean care se afla în zona a sărit în ajutorul persoanei, recuperând-o din apă, iar echipajul medical calificat a demarat manevrele de resuscitare. La fața locului a fost trimis și elicopterul SMURD. Din nefericire, după circa 50 de minute de încercări de a o readuce la viață, medicii s-au văzut învinși, declarând decesul femeii. Se fac cercetări pentru a se stabili cum a ajuns în apă.