Alb-albaştrii au avut la Severin o evoluţie sub aşteptări, care nu le permite să aspire la play-off
Gigi Mulţescu ridicase ştacheta prin rezultatele din amicale, dar şi prin jocul pe care-l etalaseră juveţii contra unor echipe cu nume. Numai că modul cum a arătat Universitatea la debutul în campionat a spulberat rapid încrederea fanilor. Aceştia nu s-au îngrămădit nici să-şi achiziţioneze abonamente, chiar dacă există şi posibilitatea de a asista la meciuri şi pe noua arenă din Bănie, în partea a doua a sezonului. În jur de 1.000 de abonamente s-au vândut, ca şi anul trecut, semn că publicul aşteaptă o confirmare pe teren a “schimbării la faţă”, întrucât nici campania de achiziţii n-a fost nici ea prea atractivă.
Nu neapărat rezultatul a surprins negativ, ci lipsa de idei în atac a craiovenilor în faţa unei echipe mult slăbite faţă de sezonul trecut. Până la golul din prelungiri, Pandurii practic nu a avut nicio ocazie, reuşita lui Herea fiind mai degrabă un autogol al lui Popov. Craiova n-a ştiut să profite de forma slabă a unei echipe care probabil îşi va reveni pe parcurs, mai ales după încorporarea lui Sânmărtean. Ca şi moment prielnic de a taxa un rival la play-off neintrat în formă, Universitatea a pierdut aceeaşi ocazie pe care a avut-o anul trecut în Ştefan cel Mare. Atunci, Dinamo, care nu avea niciun atacant în lot şi abia a completat foaia de joc cu câţiva juniori, s-a impus cu 1-0. Ca şi evoluţie a scorului, alb-albaştrii au pierdut la fel cum au făcut-o tot acum un an, contra Astrei, pe “Extensiv”, când egalaseră în penultimul minut, prin Mateiu, iar elanul care i-a îndemnat către un gol al victoriei a fost de fapt o naivitate, fiind penalizaţi în prelungiri.
Mulţescu a avut un discurs neaşteptat de dur la finalul partidei. De mult timp nu am văzut în Bănie un antrenor care să-şi desfiinţeze elevii astfel, indiferent de scor sau de erori individuale. Bietul Jerry Gane a fost demis fiindcă tripleta Brac-Straton-Irimia l-a “curăţat” şi tot nu l-am auzit criticându-i în asemenea manieră. De la Mulţescu ne aşteptam să formeze o echipă care să atace şi să piardă sau să câştige spectaculos. Pe craioveni nu-I păcăleşti cu astfel de discursuri, ei ştiu ce au văzut. Au văzut o echipă care a avut o singură ocazie mare de gol, abia în penultimul minut de joc, în faţa unui adversar nemotivat, nepregătit de competiţie, de la care am remarcat numai jucătorii pe care Grigoraş a fost obligat să-I folosească, juniorii Pârcălabu şi Trifu.
Popov şi compania puteau să mai primească 2-3 goluri pe erori individuale şi nimeni nu era dezamăgit dacă Universitatea marca la rândul ei 3-4 goluri şi mai avea alte ocazii de gol. În schimb, am văzut nişte juveţi moleşiţi, care s-au complăcut într-o posesie pasivă, cel puţin în prima repriză, şi au atacat doar din disperare, fără trasee stabilite, după ce au fost conduşi cu 1-0. Practic, de la mijloc în sus nu putem remarca niciun jucător titular vinerea trecută şi doar câteva centrări ale lui Vătăjelu au creat pericol. Aducând un antrenor care era recomandat ca unul “spectaculos”, a surprins neplăcut forma slabă pe care au arătat-o jucători precum Ivan, Bancu sau Mateiu, fiindcă de la Măzărache, spre exemplu, nu sunt aşteptări prea mari, poate doar măcar să renunţe la văităturile şi tăvălelile penibile ulterioare oricărui contact cu adversarii.
Aşteptând minunea-cariocas
În primul meci de acasă al Universităţii va debuta şi jucătorul spre care se îndreaptă spreanţele fanilor, brazilianul Gustavo Vagenin. Mijlocaşul de 24 de ani a impresionat deja la antrenamente prin execuţiile sale, iar cu pregătirea fizică este în parametri normali. Noul decar al Ştiinţei are şanse mari să fie titular, ca şi vârful Rambe, de altfel.
Clubul din Bănie a scos deja la vânzare biletele pentru meciul de luni, iar acestea pot fi comandate online, accesând link-ul de pe site-ul oficial al clubului sau direct pe site-ul www.biletecsuc.ro. Tichetul de acces va sosi acasă. În urma colaborării cu Eventim.ro, biletele se găsesc de azi şi până în ziua meciului în magazinele Domo, Germanos, Vodafone, Orange şi OMV. Totodată, se pot achiziţiona şi de la magazinul oficial al Universităţii Craiova, situat în zona English Park. Programul de funcţionare al magazinului este zilnic între orele 10-19. La casele de bilete de la stadionul Extensiv, tichetele de acces la meci vor fi la vânzare duminică şi luni, de la ora 10. Preţul biletelor pentru meciul Universitatea Craiova – ASA Târgu Mureş: peluza: 5 lei, tribuna 2: 10 lei, tribuna 1: 15 lei, tribuna 0: 25 lei.