Scandal de 3% între USL şi PDL

3
410

Craiovenii plătesc o majorare cu 3% a tarifelor la apă şi canalizare. Înainte să aprobe această creştere, consilierii locali s-au încleştat într-o luptă politică pe faţă, întreţinută şi de faptul că zeci de mii de craioveni îi vor taxa pentru acest vot extrem de sensibil. Strânşi cu uşa, USL şi PDL s-au acuzat reciproc de mişmaşuri pe care le-au făcut cât timp s-au perindat pe la şefia Companiei de Apă Oltenia (CAO).

Opoziţia a fost prima care a reacţionat. Consilierul Dan Cherciu a luat cuvântul pentru a le spune colegilor că această scumpire a preţului nu cade bine craioveanului de rând şi că noul manager de acolo nu trebuia să-şi înceapă mandatul cu o astfel de măsură. ”Toate regiile, atunci când vin cu propuneri de mărire de tarife, să aibă şi un plan de măsuri pentru eficientizarea activităţii. Pe noi, consilierii PDL, nu ne-a convins acest proiect atâta timp cât nu e însoţit şi de un plan de redresare pe care să ni-l propună noul manager”, a spus Cherciu. De partea opoziţiei a trecut şi PP-DD-ul. Ionel Pană a susţinut şi el că managerul Constantin Mitriţă ar fi trebuit să vină cu un program de lucru care să nu se bazeze pe majorări, întrucât ”nu pot fi suportate, îndeosebi, de către cetăţeni”.

Din raţiuni electorale, am plătit mai puţin la apă

Consilierul PSD, Gheorghe Nedelescu a explicat că scumpirea tarifelor nu depinde de companie, ci decurge dintr-un contract pe care compania îl are cu BERD-ul. Mai mult, Nedelescu a dezvăluit că această creştere de preţuri ar fi trebuit să fie aplicată încă de la începutul anului, dar asta nu s-a mai întâmplat fiind un an electoral. ”Pentru ca unii să înţeleagă de ce unii aprobă şi alţii nu, de ce unii le vor binele şi alţii nu, trebuie să cunoască cum sau lucrurile. Această companie are un acord cu BERD-ul care prevedea o majorare a preţului la apă şi canalizare de la 1 ianuarie. Dar nu s-a făcut pentru că au fost interese electorale. Dacă nu plătesc cetăţenii, CAO se poate îndrepta către CL şi recuperează banii de la bugetul local. Deci de plătit, tot trebuie să plătim într-un fel”, a precizat consilierul Gheorghe Nedelescu.

Pierderile ascunse 

Muniţia grea a fost lansată abia în partea a doua a şedinţei. Viceprimarul Cristina Calangiu a făcut trimitere la pierderile mari care au fost găsite la CAO. ”Poate îmi explică şi mie un partid care a înfiinţat această companie de ce sunt atât de multe pierderi şi câte angajări s-au făcut acolo”. I-a ridicat mingea la fileu consilierului Gheorghe Nedelescu, care şi-a amintit şi el de o altă perioadă în care fosta regie avea pierderi uriaşe. ”Fiindcă m-a provocat doamna viceprimar, vreau să vă spun că, în mandatul 2004-2008, când am fost să mă ocup de CAO, care se numea atunci regie, avea 25 miliarde de lei sub formă de pierderi. În 4 ani, nu numai că am recuperat aceşti bani, dar am lăsat şi un profit de vreo 20 şi ceva de miliarde de lei. Ce s-a întâmplat în patru ani de s-a ajuns iar în situaţia din 2004?”, a spus Nedelescu.

Câţi oameni a dus PDL la CAO

Cireaşa de pe tort a venit din partea primarului Lia Olguţa Vasilescu. Edilul le-a spus consilierilor pedelişti să se lase de ”populism”, arătând că jumătate din angajaţii de la CAO au fost aduşi de PDL Dolj. ”Vreau să vă spun că am primit o notă de la Constantin Mitriţă de mi s-a făcut părul măciucă, asta după ce luasem în plex Regia de Termoficare. Şi dumneavoastră, domnule Cherciu, veniţi să ne daţi nouă lecţii de populism aici. Jumătate din PDL a fost angajată acolo şi noi trebuie să le plătim salariile deşi unii vin doar în ziua de salarii. Dacă am face o disponibilizare în masă, ar rămâne foarte mulţi fără servicii şi nu vreau asta”. De remarcat faptul că aleşii PDL nu au mai cerut un drept la replică pentru a aduce corectări la acest aspect. Şi-au manifestat, în schimb, reacţia de dezacord la vot, toţi cei trei consilieri democraţi, la care s-a adăugat şi consilierul PP-DD, Ionel Pană, votând împotriva proiectului de mărire a tarifelor. Cu 21 de voturi pentru însă, preţurile la apă şi canalizare au fost, totuşi, mărite.

3 COMENTARII

  1. o sa plateasca dracu, zau asa, in romanesti nu e canalizare, intra apa peste oameni in casa si sunt pusi sa plateasca ptr canalizare,l apa pluviala si mai si maresc pretul.O sa vina sa le dea in cap la primarie,o sa vedeti ce va iesi………

  2. de ce nu publicati mesajele cetatenilor? le publicati numai pe cele care va convin? daca era dublicat, ok, publicati unul singur nu niciun mesaj. AM SPUS, CU RISCUL DE A MA REPETA: ROMANESTIUL NU ARE CANALIZARE……………….INTRA APA PLUVIALA PESTE EI DIN STRADA SI LE INTRA IN CASE………….DAU DRUMUL LA HASNALELE PARTICULARE FACUTE DUPA POSIBILITATILE FIECARUIA IN STRADA CU FURTUNELE CA ASTFEL INTRA PESTE EI IN CASE MIZERIA…….SI VRETI SA PLATESCA PTR CANALIZARE???????LE MAI SI MARETI COSTUL????????ASA VI SE PARE VOUA CORECT??????PLATESC PTR APA PLUVIALA DESI NU AU NICI MACAR UN SANT PTR COLECTAREA EI??????????CRED CA VIN ASTIA DIN ROMANESTI CAT DE CURAND PESTE VOI IN PRIMARIE………..RETURNATI BANII DE LA CANALIZAREA CARE TREBUIA SA INCEAPA ACUM PTR ADAPOSTUL CAINILOR???????????PAI IN CAMPANIE NU ATI PROMIS ADAPOST CAINILOR DIN BANII DE CANALIZARE……ACESTI BANI DEJA SUNT APROBATI , SUNT BANI EUROPENI, FONDURI……..VREM URGENT RASPUNS!!!!!!!!!!!!

  3. Multumim din suflet doamna Primar si Consilierilor locali care au votat!!! Era exact ce ne trebuia! Nu v-ati instalat bine si ati inceput cu scumpirile…. De ce populatia are preturi mai mari la apa si la canal fata de ceilati… Discriminare!!! Intr-o vara atat de secetoasa scumpiti apa si canalul in loc sa luatia bani de la cei care i-au ”palmat” ani de zile…. Mai reduceti din salariile enorme pe care le au angajatii Regiilor in loc sa scumpiti!
    Superb pana la sfarsitul mandatului dumneavoastra ce va mai fii???
    Cu o mana ni s-a dat inapoi – la salarii si pensii – si cu alta ni se ia…..
    Sincere felicitari!
    Era exact ce asteptau craiovenii inaintea Referendumului de duminica. In rest ”fara comentarii”….

Comments are closed.