Elevii vor avea fişe psihopedagogice pentru combaterea criminalităţii

0
371

Autorităţile vor ca fiecărui şcolar să i se creioneze o fişă psihopedagogică de către diriginte şi psihologul şcolii, ca să mai rărească numărul bătăilor din şcoli. Motivul acestei decizii: cunoaşterea factorilor care determină unele comportamente delincvente, precum plecarea părinţilor în străinatate sau aflaţi în închisoare, dar şi afecţiunile psihice de care ar putea suferi.

Printr-un singur click, autorităţile vor afla despre orice incident produs într-o unitate de învăţământ din ţară şi modul în care a fost soluţionat. Asta pentru că monitorizarea se va face într-o bază de date unică. Potrivit statisticilor, cele mai multe conflicte în şcoli – peste 60% – sunt cauzate de nevoia de dominare, urmează răzbunarea, invidia şi teribilismul.