Bătut cu o ţeavă metalică

0
316

În seara zilei de 25 iunie a.c., în jurul orei 22.30, poliţiştii Secţiei nr.12 Poliţie Rurală Daneţi au fost sesizaţi prin apel 112, de către un bărbat din municipiul Craiova, cu privire la faptul că, un tânăr ar fi fost agresat fizic în comuna Apele Vii.

FOTO : arhivă

Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că, în urma unui conflict spontan, doi tineri de 22 şi 28 de ani, din comuna Apele Vii, ar fi agresat fizic un tânăr de 30 de ani, din aceeaşi localitate. Scandalul ar fi izbucnit într-un bar, iar victima ar fi fost lovită cu o ţeavă metalică. Tânărul de 30 de ani a necesitat îngrijiri medicale fiind transportat la spital. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovirea sau alte violenţe, fiind efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care au avut loc evenimentele, urmând ca în funcţie de rezultatul cercetărilor să fie propuse măsuri în consecinţă. Se pare că unul dintre agresori este cunoscut ca autor al mai multor furturi şi violenţe.