Theater Networking Talents aduce 14 tineri regizori pe scena Teatrului Național din Craiova

0
384

Între 5 și 9 iulie 2022, Teatrul Național “Marin Sorescu” din Craiova devine rampa de lansare a tinerilor absolvenți de regie ai universităților din România, odată cu cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tinerilor Regizori Theater Networking Talents (TNT).

Spectacole, dezbateri, ateliere, instalații urbane, concerte, vizionări de filme de scurtmetraj sunt doar o parte din activitățile ce vor avea loc în timpul Theater Networking Talents (TNT).

“După doi ani în care situația epidemiologică a făcut imposibilă organizarea festivalului, această ediție-maraton va reuni o selecție a celor mai bune producții ale regizorilor români care au absolvit facultatea în promoțiile 2020/2021/2022 (licență și master). Sunt invitate paisprezece spectacole ale absolvenților din București, Cluj-Napoca și Târgu-Mureș, producții montate pe texte clasice, contemporane sau chiar devised. Multe dintre ele au fost deja preluate sau produse de companii teatrale precum #Reactor de creație și experiment Cluj-Napoca, Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” Petroșani, Teatrul pentru copii și tineret “Luceafărul” Iași, Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava, Teatrul de Stat Constanța sau Teatrul Municipal L.S. Bulandra, București. Spectacolele vor fi prezentate în cadrul unui showcase în fața publicului craiovean, a managerilor de teatre, producătorilor independenți sau selecționerilor de festivaluri invitați din toată țara, precum și a altor artiști, viitori colegi de breaslă”, se precizează în comunicatul de presă.

Cele 14 nume pe care ediția a IV-a a TNT le aduce în prim-plan sunt Tudor Antofie, Răzvan Enciu, Irisz Kovacs, Petro Ionescu, Vlad Isăilă, Irina Moscu, Alin Neguțoiu, Tudor Nicorici, Bianca Oprea, Mara Oprea, Cosmin Panaite, Mihai Păcurar, Monica Stoica și Máté Szilvay. Spectacolele lor vor putea fi urmărite în cele trei săli ale Teatrului Național “Marin Sorescu” din Craiova.

Alături de cele 14 spectacole ale regizorilor din showcase, programul Theater Networking Talents (TNT) include și numeroase activități dedicate atât artiștilor din toate domeniile artelor spectacolului cât și publicului larg: dezbateri (moderate de Iulia Popovici), instalații, scurtmetraje ale absolvenților de regie film (selecționate de Andrei Rus), și două concerte (susținute de Paulina și Valeria Stoica).

Theater Networking Talents (TNT) este organizat de Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova și Departamentul Arte și Media din cadrul Universității Craiova, cu sprijinul partenerilor: Casa de Cultură „Traian Demetrescu” și UNITER.  TNT continuă parteneriatul cu Goethe Institut, prin workshopurile programului internațional New Stages Southeast, în cadrul cărora tineri dramaturgi și regizori vor continua lucrul la proiectele începute la Craiova în toamna anului trecut, sub îndrumarea mentorilor Rebekka Kricheldorf și Theodor Cristian Popescu.