Franţa: Manuel Valls le spune socialiştilor „au revoir”!

0
359

Fostul premier socialist (2014-2016), Manuel Valls, după ce fusese ministru de Interne (2012-2014) în guvernul condus de Jean Marc Ayrault, a anunţat, astăzi, la postul de radio RTL, dar şi în plenul Adunării Naţionale, că se alătură ca paramentar grupului LREM, al majorităţii prezidenţiale, condus de Richard Ferrand. Ales deputat în circumscripţia Essonne, unde nu a avut contracandidat din partea LREM, dar a avut dificultăţi cu Farida Amrani de la „Franţa nesupusă”, pe care a devansat-o cu numai 139 de voturi, şi unde mai fusese reales în perioada 2002-2012, concomitent fiind şi primar de Evry, Manuel Valls a fost unul dintre politicienii „favoriţi” ai ex-preşedintelui Francois Hollande, candidând la alegerile primare din PS şi fiind devansat în turul secund de Benoit Hamon. În 2011, candidând împotriva lui Francois Hollande, obţinuse „la primare” doar 5,6% din sufragii. Anul acesta l-a susţinut pe Emmanuel Macron din primul tur al alegerilor prezidenţiale. Socialist de la vârsta de 17 ani, Manuel Valls nu se vrea a fi considerat „traseist”, ci doar adept al unui vechi adagio în politică atribuit lui John Adams, după unii şi Winston Churchill, după alţii: „Cine nu votează stânga, la 20 de ani, nu are inimă, cine nu votează dreapta, după 40 de ani, nu are cap”.